930X122 MAIA

handicapped

Persoanele cu handicap – aproape uitate

Lecţia de economie a lui Crăciuneanu

Persoanele cu handicap – aproape uitate

Lipsa intenţiei de promovare a progresului social şi economic, precum şi a unui înalt nivel de coeziune profesională, reprezintă elementele principale care duc la discriminarea persoanelor cu handicap, şi nu numai.

Analizând, Legea 448 din 6 decembrie 2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, observam accesul neîngrădit în clădirile publice, străzile urmane, drumurile publice, parcurile, mijloacele de transport în comun şi staţiile aferente, însă termenele de realizare a acestui concept în complexitatea lui, s-au amânat în mod repetat, că deh, aşa este la noi, la români.

Deşi nu există o statistică oficială la nivel naţional cu privire la stadiul de realizare a accesibilizărilor, datele la nivel teritorial furnizate de unele prefecturi demonstrează că, situaţia acestor drepturi ale persoanelor cu deficienţe senzoriale, motorie sau mintale sunt aproape neglijate, de aceea mă văd nevoit a trage un semnal de alarmă în plan local – municipal şi orăşenesc.

Drepturile anterioare

Astfel, până la data de 31 decembrie 2007 autorităţile publice locale aveau obligaţia de a monta la trecerile de pietoni, sisteme de semnalizare sonoră şi vizuală în intersecţiiile cu trafic intens, totodată trebuiau să ia măsuri pentru utilizarea paginilor de internet proprii în vederea îmbunătăţirii accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap. Utilizarea pictogramelor – a unui desen simbolic, sugestiv prin care să redea anumite informaţii – în toate serviciile publice şi adaptarea telefoanelor cu telefax şi teletext pentru persoanele cu handicap auditiv.

Drepturile viitoare

Astfel, până la data de 31 decembrie 2010 toate mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie şi toate staţiile mijloacelor de transport în comun vor trebui să fi adaptate pentru a permite accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. Autorităţile publice locale au obligaţia de a monta panouri de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv, în mijloacele de transport public şi pe drumurile publice, de asemenea trebuiau imprimate cu caractere mari şi în culori contrastante rutele şi indicativele mijloacelor de transport în comun.

Administratorii infrastructurii feroviare şi operatorii de transport feroviar au obligaţia să adapteze cel puţin un vagon şi staţiile principale de tren, pentru a permite accesul persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant şi să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghişee sau alte utilităţi.

Autorităţile şi instituţiile centrale şi locale, publice sau private vor asigură, pentru relaţiile directe cu persoanele cu handicap auditiv sau cu surdo-cecitate, interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdo-cecitate, precum şi a serviciilor de informare şi documentare accesibile persoanelor cu handicap.

Câinele ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav trebuie să aibă acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi mijloacele de transport în comun. Posturile de televiziune publice vor avea obligaţia să introducă sistemul de descriere vocală în intervalele de timp posibile a secvenţelor vizuale din filme documentare şi filme artistice, să subtitreze şi să interpreteze în limbaj mimico-gestual cel puţin o emisiune pe zi de ştiri şi de interes public.

Viorel Crăciuneanu

craciuneanu2002@yahoo.co.uk

555 X 222 CAPRA
HerasMed (570 x 90 px)