UPDATE. Avem și subiectele de la profilul uman!
Redacția ePitești a intrat în posesia și a subiectelor de la profilul uman.

Subiectele I și II sunt identice cu cele primite de elevii de la profilul real. Diferența apare la Subiectul al III-lea, unde candidații de la uman au avut de redactat un eseu despre un text poetic aparținând lui Tudor Arghezi, în timp ce la real cerința l-a vizat pe George Bacovia.

Știre inițială ora 12:18
Prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat 2026 a avut loc astăzi, 29 iunie, când absolvenții de liceu au susținut examenul la Limba și literatura română.
Conform subiectelor care au apărut în spațiul public și au fost obținute de redacția ePitești, elevii de la profilul real au avut de rezolvat varianta 6.
La Subiectul I, candidații au primit un text la prima vedere din volumul „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat”, de Pia Pillat, pe baza căruia au avut de rezolvat mai multe cerințe de înțelegere și interpretare.

La Subiectul al II-lea, elevii au avut de redactat un text de minimum 50 de cuvinte în care să prezinte perspectiva narativă dintr-un fragment semnat de Liviu Rebreanu.
La Subiectul al III-lea, candidații de la profilul real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte privind particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia.

La uman ar fi picat „Testament”, de Tudor Arghezi
Până la această oră, informațiile apărute în spațiul public arată că, la profilul uman, Subiectul al III-lea a vizat poezia „Testament”, de Tudor Arghezi.
Vom reveni în cel mai scurt timp cu subiectele integrale și pentru profilul uman.
De asemenea, Ministerul Educației urmează să publice și varianta oficială a subiectelor, alături de baremele de corectare, după încheierea probei și expirarea timpului de examen.
Primele impresii după examen
Reporterii ePitești s-au aflat în această dimineață la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, unde au discutat cu elevii imediat după ieșirea din examen.
Primul candidat care a ieșit din centrul de examen, cu aproximativ 20 de minute înainte de încheierea probei, a susținut examenul la profilul uman și a declarat pentru ePitești că subiectele i s-au părut accesibile și că se aștepta ca la Subiectul al III-lea să fie cerut un autor liric.
Detalii – AICI.
Examenul de Bacalaureat 2026 continuă marți, 30 iunie, cu proba obligatorie a profilului, urmând ca rezultatele inițiale să fie afișate conform calendarului oficial al Ministerului Educației.









![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


