Autostrada Sibiu–Pitești: Secțiunea Tigveni–Curtea de Argeș, aproape gata
O nouă etapă importantă în realizarea Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1) se apropie de final. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat sâmbătă că Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș va fi deschisă în curând circulației, în condițiile în care lucrările sunt executate în proporție de aproape 95%.

„Asfaltul a ajuns la tunelul Curtea de Argeș. Pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș al Autostrăzii Sibiu-Pitești-A1, pe care o dăm curând în trafic. Procentul lucrărilor executate este aproape 95%. Hai, România, că se poate!”, a transmis Scrioșteanu pe pagina sa de Facebook.
Autostrada Sibiu–Pitești: Secțiunea Tigveni–Curtea de Argeș, aproape gata
Secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de 9,86 kilometri și include unul dintre cele mai importante obiective ale traseului, tunelul Momaia, cu o lungime de 1.350 de metri.
Potrivit estimărilor autorităților, tronsonul ar putea fi deschis circulației cu aproximativ șase luni înainte de termenul contractual, stabilit pentru februarie 2027.
Anunțul a fost făcut recent și de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, care a precizat că, odată cu inaugurarea acestei secțiuni, șoferii vor putea circula pe aproximativ 54 de kilometri din cei 122 de kilometri ai Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Autostrada Sibiu–Pitești: Secțiunea Tigveni–Curtea de Argeș, aproape gata
„Practic, vom putea circula pe aproximativ 54 km din cei 122 km ai autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1)”, a declarat Cristian Pistol.
Pe șantierul Secțiunii 4 lucrează în prezent antreprenorul austriac PORR, care a mobilizat 435 de muncitori și aproximativ 150 de utilaje pentru finalizarea lucrărilor.
Contractul pentru execuția acestui tronson are o valoare de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Autostrada Sibiu – Pitești este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, parte a Coridorului IV Pan-European, fiind esențială pentru legătura dintre centrul și sudul țării, dar și pentru conectarea Portului Constanța la rețeaua europeană de transport.







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)




