Accident cu victime la Valea Ursului
UPDATE 19:10
IPJ Argeș transmite: Din verificările preliminare, efectuate de către poliţişti Serviciului Rutier Argeș, s- stabilit ca un bărbat de 60 de ani, din Țițești, care conducea o autoutilitară cu care tracta o remorcă de transport auto, din direcția Rm. Vâlcea spre Pitești, pe raza comunei Bascov, la ieșirea din curbă la stânga, posibil pe fondul neadaptării vitezei, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar remorca a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe sensul său de mers, după care s-a desprins de autovehiculul trăgător.
În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, din Pitești.
În urma coliziunii a rezultat rănirea bărbatului de 68 de ani și a celuilalt ocupant al autoturismului, bărbat de 38 de ani, din Drăganu, care au fost transportați la o unitate medicală pentru ingrijiri.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Update 16:04
ISU transmite: Două victime conștiente, ambele au primit îngrijiri medicale, după care au fost transportate la spital.
Știre inițială 15:44
Acum! Accident cu victime la Valea Ursului
Un accident de circulație s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza comunei argeșene Bascov, în localitatea Valea Ursului. Două autoturisme au fost implicate în accident.
Din primele informații ar exista două victime.
În acest moment, la fața locului intervin pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul lor și un echipaj SAJ.