La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române fac nu mai puțin de 89 de percheziţii.
Perchezițiile sunt la locuințele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Argeș, Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța, Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și București.
În Argeș, perchezițiile au loc în municipiul Pitești, în orașul Mioveni și în comunele Bradu, Buzoești, Coșești și Pietroșani. Ar fi vizată firma de piese auto Cronos Invest.
Perchezițiile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, într-un dosar penal de evaziune fiscală.
Din mai 2015 și până în prezent, reprezentanții legali ai firmei din Argeș ar fi omis, în întregime sau în parte, să evidențieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.
Firma făcea comerț cu piese auto și în celelalte județe în care au loc percheziții.
La acțiune participă și polițiști de la inspectoratele Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța, Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și din București și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale („mascații”) din Argeș. (Foto: descriptiv)
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)











