930×122 CAPRA 5

bloc

BUGET DE PESTE 25.000.000 DE EURO ÎN MIOVENI

Conducerea Primăriei Mioveni a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul instituției pentru anul în curs și proiectele pentru oraș.

Citiți și: 3.000 de lei pentru fiecare nou-născut în acest oraș din județ

Potrivit primarului Ion Georgescu (foto), bugetul orașului pentru anul 2015 s-a cifrat la peste 25.000.000 de euro, 98% din acesta provenind din surse proprii. Pentru învăţământ s-au cheltuit 25.000.000 de lei, iar pentru sănătate, 3.170.000 de lei. O problemă este nivelul crescut al amenzilor neîncasate, care se ridică la suma de 10.000.000 de lei.

Cele mai importante obiective realizate în acest an în Mioveni sunt o parcare cu 380 de locuri lângă piaţa „Dacia”, inaugurată chiar astăzi, un centru naţional de informare turistică şi baza spitalului Racoviţa.

Citiți și: Icoană miraculoasă, „tămăduitoare de cancer și boli grele”, ajunge azi în Argeș

Pe de altă parte, cele mai importante investiţii în derulare sunt un bloc de locuinţe la intrarea în oraș, un centru multifuncţional în cartierul Făget şi un nou corp al sediului Primăriei.

În ceea ce priveşte proiectele de viitor, construirea unui parc fotovoltaic este văzută ca o prioritate, deoarece acesta ar asigura necesarul de curent electric pentru toate instituţiile publice şi pentru iluminatul public din oraș, iar economiile la bugetul local ar fi consistente.

Ion Georgescu a spus că „se putea şi mai bine” şi că Primăria va face eforturi pentru rezultate mai bune în viitor. Totodată, edilul s-a declarat nemulţumit de salariile mici ale funcționarilor din administraţia publică locală.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90