263 X 587 CUMPANA 1

Cristian Gentea prezent la o mare reuniune, faţă în faţă cu Florin Cîţu

Cristian Gentea prezent la o mare reuniune, faţă în faţă cu Florin Cîţu.

Astăzi a avut loc reuniunea Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România, cu participarea premierului Florin Cîţu. Primarul municipiul Piteşti, Cristian Gentea, a fost prezent la evenimentul care a avut ca temă principală alocarea banilor pentru proiectele Unităţilor Administrative Teritoriale (UAT).

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

La reuniune, a fost anunţată de către premier promisiunea alocărilor de fonduri din impozitul pe venitul global, cu precizarea că „este important ca şi la nivelul primăriilor să se realizeze reformele necesare”.

Reformele au la bază stabilirea de către primării a unor priorităţi în ceea ce priveşte cheltuielile care, logic – pentru bunul mers al lucrurilor, trebuie să fie mai mici decât veniturile.

De cealaltă parte, primarii solicită un proiect de lege care să simplifice procedurile de unificare a UAT-urilor, precum şi descentralizarea obținerii fondurilor europene.

La această oră, premierul Florin Cîţu răspunde întrebărilor adresate de jurnalişti.

Ştire în curs de actualizare

(Foto: descriptiv)

570×90 MAIA
Eurial 263×587