Eurial 930 x 122

cristian gentea

Primarul municipiului Piteşti a anunţat strategia pentru 2022. Zeci de proiecte propuse şi buget generos!

Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, a anunţat strategia pentru 2022. Edilul şef aşteaptă implicare din partea tuturor, cu privire la proiectele propuse.

Citiți și: Poliția Locală „luată la ochi”! „Am dat mesaje, dar nu prind! Schimbare completă”

„În 10 ianuarie am pus în dezbatere publică, pentru a respecta transparența decizională, proiectul de buget al municipiului Pitești pentru anul 2022.

Am propus un buget total de 711.877 mii lei, cu aproximativ 41% mai mare decât anul trecut, creștere determinată în principal de cuprinderea în Programul de Investiții a unor proiecte pentru dezvoltare durabilă. Altfel spus, 45% din totalul bugetului pentru 2022 reprezintă bani pentru investiții finanțate din bugetul local și investiții cu finanțare mixtă – fonduri europene nerambursabile, buget local și buget de stat.

Citiți și: De ce rămâne o parte din Pitești fără apă? „Trebuie să plătim exact ce consumăm”

Am ținut cont de expresia nevoilor cetățenilor, așa cum reiese din studiul făcut de Universitatea Pitești în noiembrie 2021, dar și din studiul de piață privind Evaluarea satisfacției clienților cu privire la serviciile furnizate acestora de Primăria Municipiului Pitești 2021.

Astăzi, 11 ianuarie, la ora 11:00, am avut o întâlnire-dezbatere pe buget cu mediul de afaceri argeșean, reprezentat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, Asociația Oamenilor de Afaceri, HoReCa și Federația Patronală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, și mă declar mulțumit de feedbackul primit!

La ora 15:00, împreună cu consilierii locali vom analiza proiectul de buget, și constat din postările publice ale dumnealor, că vor susține exact ce propunem în buget pentru investiție și dezvoltare: parc industrial, Piața Prundu – parcări moderne și locuri de joacă, reabilitarea zonelor de agrement cum sunt Pădurea Trivale și malul Argeșului, spital sau centru de permanență, investiții în sisteme de energie regenerabilă prin panouri fotovoltaice, investiții în infrastructură și management al traficului, investiții în salubritate, investiții în școli, educație și sport.

Ca noutate, este primul an în care am propus la Pitești 400 000 lei pentru bugetare participativă pentru următoarele domenii:

– infrastructură străzi, alei, locuri de parcare, trotuare;

– parcuri, spații verzi, locuri de joacă;

– mobilitate, accesibilitate, siguranța circulației;

– amenajare spații publice;

– infrastructură educațională și socială;

– Smart City!

Așteptăm implicare!

Proiectul de buget este în dezbatere publică timp de 15 zile! Va fi suspus aprobării Consiliului Local în ședința din februarie! Să avem un an prosper, cu multe realizări!”, a transmis Cristian Gentea pe pagina personală de Facebook.

PIZZERIA SAPORI 555 222
Pizza Sapori Italia 570 90