Ministerul Dezvoltării a publicat în transparență decizională un proiect care ar putea schimba radical structura administrației publice locale și centrale.
În noul pachet de măsuri pe care Guvernul urmează să-l adopte, se propune reducerea cu 20% a numărului minim, mediu și maxim de posturi din aparatul administrativ local, adaptate la datele Recensământului din 2021.
Potrivit documentului, numărul de posturi din primării și consilii locale va fi stabilit strict în funcție de populația localității.
De exemplu, un oraș cu cel mult 1.500 de locuitori ar putea avea între 15 și 19 posturi în administrație, iar unul cu peste 50.000 de locuitori între 152 și 168 de posturi – valori care urmează să fie diminuate cu 20%.


Sursa tabele: cursdeguvernare.ro
Se taie masiv din posturile primăriilor! Vezi noile limite în funcție de populație
Proiectul include și măsuri de redimensionare a Poliției Locale în funcție de dinamica populației, dar și restricții pentru înființarea acesteia în localitățile mici.
De asemenea, se propune reducerea numărului de angajați din cabinetele demnitarilor și aleșilor locali, precum și adaptarea structurilor de audit intern, urbanism și achiziții publice la nevoile fiecărei comunități, fără norme minime obligatorii impuse unitar.
O altă modificare importantă vizează compartimentele de achiziții publice: acestea vor putea funcționa cu minimum o persoană calificată, în loc de trei, ceea ce ar reduce semnificativ cheltuielile administrative.
Aceste schimbări ar urma să fie implementate după adoptarea pachetului legislativ, iar autoritățile locale vor fi obligate să își reorganizeze aparatul administrativ conform noilor norme.













