În ultimele două săptămâni, majoritatea localităților din județul Argeș s-au confruntat cu întreruperi repetate și de durată ale energiei electrice.
Prefectul Ioana Făcăleață trage un semnal de alarmă și solicită măsuri urgente din partea operatorului privat Distribuție Oltenia, responsabil de furnizarea energiei în județ.
„NU SE MAI POATE CONTINUA AȘA!”, a transmis ferm prefectul.
„Foarte multe localități din Argeș au rămas fără energie electrică timp de mai multe ore.
Această situație, din păcate, nu este nouă! Trenează de mai mulți ani și nu am văzut să fie luate măsuri și poziții ferme”, a subliniat aceasta.
Pe fondul codurilor galben și portocaliu de vreme severă care au afectat recent Argeșul, rețelele electrice au cedat în numeroase puncte.
Vântul puternic a rupt arbori, care au căzut peste cabluri, iar în unele orașe și municipii s-au înregistrat întreruperi de curent inclusiv în zone urbane.
Prefectul a fost în contact permanent cu autoritățile locale și cu operatorul de distribuție:
„Am preluat zilnic, zeci, sute de sesizări. Am ținut legătura cu primarii, am cerut intervenția urgentă a celor de la Distribuție Oltenia – un operator privat. Am solicitat echipe suplimentare din alte județe, am cerut sprijin de la ISU Argeș, firme private și autorități locale pentru a aduce generatoare în cazuri critice.”
Potrivit informațiilor transmise, doar în ultimele două zile, peste 40% dintre localitățile din județ au fost afectate de pene de curent.
Situația a fost gestionată cu dificultate, în special pe timpul nopții, când intervențiile au fost mult mai greoaie.
Ioana Făcăleață a avut o întâlnire cu mai mulți primari din județ, care i-au semnalat faptul că problemele de infrastructură – stâlpi, rețele vechi – sunt cunoscute și raportate de ani de zile, însă fără rezultat.
Tânăra prefect din Argeș dă cu pumnul în masă: ,,Nu se mai poate!”
„Am vorbit cu șeful Serviciului de la Distribuție Oltenia din Argeș și am stabilit că, în următoarea perioadă, va începe remedierea deficiențelor și modernizarea rețelelor.
Aceste investiții sunt esențiale pentru a reduce riscurile viitoare și pentru a asigura un serviciu mai stabil”, a anunțat prefectul.
Situația s-a îmbunătățit în ultimele ore: „Aseară, peste 30 de localități erau afectate de întreruperile de curent.
S-a intervenit până după miezul nopții.
Dimineață, 10 localități mai erau fără energie, iar acum a mai rămas o singură problemă pe o rețea între Mioveni și Stâlpeni, unde se lucrează.”
Ioana Făcăleață a precizat că încă de la începutul mandatului a adus această problemă în atenția reprezentanților Distribuție Oltenia, în cadrul Colegiului Prefectural și în dialog direct cu primarii și instituțiile implicate.
Detalii, AICI.
„Distribuție Oltenia este un operator privat, însă le-am cerut să ia măsuri urgente pentru a spori rezistența și securitatea rețelei electrice, în beneficiul tuturor locuitorilor județului. Siguranța și bunăstarea argeșenilor sunt prioritățile mele absolute.”
Prefectul încurajează cetățenii să sesizeze în continuare problemele apărute:
„Am primit zeci de petiții și vă încurajez să continuați să ne transmiteți sesizările. Instituția Prefectului a funcționat non-stop pentru a răspunde nevoilor dumneavoastră.
Nu tolerez niciun fel de neglijență în gestionarea acestei situații.”, punctează Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș.
Foto articol: Facebook/ Ioana Făcăleață