New Profesional Consult 930 x 122

abaav

VESTE MULT AȘTEPTATĂ DE ȘOFERI

Veste mult așteptată de șoferi. Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea (ABAAV) a inclus în proiectele sale pentru acest an și reabilitarea podului barajului Prundu-Pitești, cu o valoare de aproximativ 1.750.000 de lei (fară TVA). Lucrările au fost demarate în luna iunie a acestui an, termenul de finalizare fiind 22 decembrie 2018. Circulația rutieră pe pod a fost reluată astăzi.

Citiți și: Un nou indicator rutier pentru șoferii din România

”Până la această dată, totul a decurs conform graficului, reparațiile fiind aproape încheiate. Pentru prima dată de la construirea barajului au fost efectuate lucrări majore pentru readucerea obiectivului în parametrii proiectați. Consolidarea a vizat realizarea unei noi suprastructuri, execuția unei plăci de suprabetonare și o hidroizolație pe întreaga suprafață a platformei podului, dar și lucrări la infrastructura construcției”, transmite ABAAV.

Pe perioada execuției, în baza avizului obținut de la Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, circulația pe podul de la baraj a fost întreruptă.

Citiți și: Cele mai recente imagini de pe Drumul Expres Pitești-Craiova! Video formidabil

Având în vedere că în ultimii ani acesta a devenit o alternativă pentru intrarea și iesirea din Pitești spre zona Ștefănești, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a luat măsuri pentru urgentarea lucrărilor și reluarea circulației. Condițiile meteo din aceste zile au fost un factor care a încetinit activitatea constructorului, fiind necesară respectarea anumitor timpi tehnologici pentru a se ajunge la parametrii oprimi de rezistență a ultimelor lucrări, potrivit sursei citate.

„Au fost depuse toate eforturile pentru reluarea circulației cât mai repede, urmând ca ultimele lucrări (asfaltări, trasarea marcajelor, semnalizarea și unele actvitați de vopsitorie) să fie amânate până când starea vremii se va îmbunătăți, dar fără întreruperea traficului”, informează ABAAV.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90