- Publicat de: ePitești
- 29-10-2024, ora 18:28
- Știri, Știri
Anunț major privind salariile și pensiile!
Anunț major privind salariile și pensiile!
Citiți și: Simona Bucura-Oprescu, la al patrulea mandat consecutiv de deputatPartidul Social Democrat a lansat azi Programul de guvernare pentru perioada 2024 – 2028.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat cu acest prilej că PSD, alături de guvernul condus de Marcel Ciolacu, urmărește dezvoltarea socială a României printr-o serie de măsuri.
Citiți și: Acord istoric, acum! Călin Georgescu și partidele extremiste sunt ISTORIE!Axate pe creșterea veniturilor, sprijinirea tinerilor și șomerilor, integrarea persoanelor cu dizabilități și îmbunătățirea condițiilor de trai.
În primul rând, au fost implementate măsuri de majorare a pensiilor și se vizează atingerea unui salariu minim brut de 1.300 de euro până în 2029, ca parte a unui pact european pentru stabilitatea salariilor.
Anunț major privind salariile și pensiile!
Programe dedicate, precum START, susțin integrarea persoanelor cu dizabilități în mediul de afaceri.
Iar sprijinul pentru familiile vulnerabile se concretizează prin acces la locuințe mai sigure și costuri energetice reduse.
Viziunea finală este o Românie puternică economic, în care fiecare cetățean beneficiază de oportunități egale și condiții decente de viață.
Conform unei postări a ministrului Simona Bucura-Oprescu pe pagina sa de Facebook:
Dezvoltare socială pentru România!
Viziunea noastră privind munca și solidaritatea socială este conectată cu România reală și cu nevoile de dezvoltare ale țării.
Viteza cu care se schimbă lumea în care trăim este din ce în ce mai mare, așa încât trebuie să ne adaptăm rapid pentru a asigura condițiile unui trai decent tuturor cetățenilor României.
Avem misiunea să aducem dezvoltare socială stabilă, iar Guvernul Marcel Ciolacu și #PSD au dovedit că știu cum să facă asta în folosul românilor!
Prima direcție pe care o abordăm este creșterea veniturilor românilor.
În primul rând prin salarii mai bune și pensii decente.
Am crescut în ultimul an pensiile cu 40% în medie, ca urmare a celei mai ample reforme a sistemului public de pensii.
În fapt, am adus echitate, am răsplătit contributivitatea și am asigurat o creștere sustenabilă a pensiilor.
Și pensionarii simt acest lucru!
Pensia medie va ajunge până în 2029 la 810 euro, iar cea minimă la 415 euro.
Implementăm salariul minim european și ne angajăm ca, până în 2029, salariul minim brut să ajungă la 1.300 de euro lunar.
În plus, susținem, la nivel european, un Pact pentru Stabilitatea Salariului Minim, menit să reducă diferențele de trai între cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene.
Ne dorim ca tinerii noștri să muncească și să se împlinească profesional aici, acasă!
De aceea, un alt punct central al Programului nostru este sprijinul pentru tineri și șomeri privind accesul la piața muncii.
Prin măsuri precum primele de acces, primele de stabilitate și subvențiile pentru angajatori facilităm integrarea acestor categorii pe piața muncii.
Tinerii vor avea un început stabil și o carieră solidă!
Deficitul de forță de muncă este o problemă tot mai acută a angajatorilor.
De aceea investim în pregătirea forței de muncă, prin programe dedicate calificării, recalificării și uceniciei.
Fiecare angajat trebuie să aibă șansa de a se adapta cerințelor pieței muncii, iar antreprenorii vor fi sprijiniți financiar prin subvenții pentru a susține aceste inițiative.
Astfel, construim o economie puternică, susținută de oameni bine pregătiți!
Promovăm o reală incluziune socială!
Solidaritatea socială înseamnă, de asemenea, eforturi în plus pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în mediul de afaceri.
Prin programul START, oferim șansa dezvoltării unor afaceri incluzive și creăm locuri de muncă protejate pentru persoanele cu dizabilități.
Ne dorim o Românie în care toți să aibă acces la oportunități egale!
Nu lăsăm pe nimeni în urmă!
Nu în ultimul rând, ne preocupă protecția socială.
Lansăm programe prin care să susținem familiile cu venituri mici prin acces la locuințe mai sigure și la costuri energetice reduse.
Prin Programul Național pentru Standarde Minime de Viață, dorim să asigurăm condiții de locuit decente în toate localitățile din România:
un drept fundamental pentru toți românii și o măsură de coeziune pentru dezvoltare umană și socială.
Am fost întrebată, ca și dumneavoastră, ce îmi doresc eu pentru România.
Îmi doresc ca România să fie puternică economic, să fie o țară care să aibă grijă de fiecare dintre cetățenii săi, oriunde s-ar afla aceștia, să fie țara în care fiecare român să aibă oportunități de dezvoltare socială, să fie pus în valoare, să aibă o viață mai bună!
Iar Calea Sigură pentru România dezvoltării sociale este Ion Marcel Ciolacu președinte și Partidul Social Democrat la guvernare!