- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 15-05-2024, ora 8:35
- Știri, Știri
Argeș. Tânărul de 18 ani care a ucis pe șosea, decizie de ultim moment
Argeș. Tânărul de 18 ani care a ucis pe șosea, decizie de ultim moment
Citiți și: Accident grav pe Dealul Negru: Trafic blocat!Update, 15 mai, ora 08:30:
„Polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au continuat cercetările în dosarul penal referitor la accidentul rutier de pe D.J. 703 B – Costești.
Citiți și: News Alert! Impact frontal, multiple victime! Trafic blocat pe cel mai ,,nenorocit” drumȘi, în urma administrării probatoriului și a parcurgerii etapelor procesuale, în cursul nopții trecute, tânărul, de 18 ani, din Ungheni, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.
În cursul zilei de astăzi, 15 mai a.c., acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”, a transmis Poliția Argeș.
News alert! Accident mortal în Argeș
Update 2, ora 18: Accidentul mortal de la Costești, provocat de un puști de 18 ani, fără permis
Un preot și-a pierdut viața astăzi, într-un grav accident rutier produs la Costești, iar un alt preot se zbate între viață și moarte.
Detalii, AICI.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii argeșeni, la volan unuia dintre autoturismele implicate se afla un tânăr de 18 ani.
Acesta nu poseda permis de conducere.
,,Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un tânăr de 18 ani, din Ungheni, care conducea un autoturism, pe DJ 703B, din direcția Costești către Lunca Corbului, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a acroșat un autoturism cu remorcă, condus, în aceeași direcție, de un bărbat de 46 de ani, din Costești.
În urma impactului, primul autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar cel de-al doilea a lovit un cap de pod.
Urmare a accidentului, un bărbat de 44 de ani, din Costești, pasager în cel de-al doilea autoturism, a rămas încarcerat, iar după extragerea din vehicul, a fost declarat decedat.
De asemenea, din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului de 46 de ani, care a fost preluat de un elicopter SMURD și vătămarea tânărului de 18 ani.
Conducătorul auto de 46 de ani și tânărul de 18 ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Totodată, din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul de 18 ani nu posedă permis de conducere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”
Update 1: Poliția Argeș anunță că evenimentul a avut loc pe DJ 703B.
Sunt implicate 2 vehicule în evenimentul rutier.
IPJ Argeș transmite că 2 persoane sunt rănite. Una dintre ele este inconștientă și încarcerată.
A fost solicitat și un elicopter SMURD la intervenție.
Traficul este blocat pe ambele sensuri.”, anunță sursa citată.
News alert! Accident mortal în Argeș
Știrea inițială: Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în orașul argeșean Costești.
Ar fi implicate două autoturisme.
Sursele noastre spun că una dintre victime ar fi decedat. Datele nu au fost confirmate oficial de autorități.
ISU Argeș precizează:
„Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs în orașul Costești, cartierul Zorile, în care sunt implicare două autoturisme, unul dintre acestea tractând o remorcă.
La locul solicitării se acționează cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj SAJ.
Forțele operative au constatat că în interiorul unuia dintre autoturisme se afla o persoană încarcerată și acționează pentru extragerea victimei.
Tototată, echipajul SAJ monitorizează o a doua persoană.”
Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Foto principal: IPJ Argeș