930×122 CAPRA 5

încălcare ordin de protecție

Bărbat de 47 de ani, reținut după ce s-a apropiat de fosta iubită

Un bărbat de 47 de ani, din Mărăcineni, a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de fosta sa iubită, intrând în locuința acesteia.

Citiți și: Scenă cum nu vezi nici în filmele de acțiune, noaptea, în Găvana

IPJ Argeș transmite:

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție, conform Legii 217/2003.

Din cercetări, s-a stabilit că, în zilele de 08 și 09 noiembrie a.c., un bărbat de 47 de ani, din Mărăcineni, ar fi încălcat obligațiile impuse prin ordinul de protecție, pătrunzând în locuința comună și apropiindu-se de fosta concubină.

Citiți și: Clipe teribile, noaptea, pe o stradă din Pitești

În urma administrării probatoriului, în ziua de 14 noiembrie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.”

Sfaturi și aspecte legale pentru victime ale violenței domestice

Deja nu mai este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la eveniment pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit.

„Acasă” trebuie să fie locul în care ne simțim în siguranță, unde ne putem bucura de căldura sufletească și, ideal, iubire, indiferent cine locuiește în acel spațiu. Când asociem acest cuvânt cu „violența domestică”, deși aflată în contradicție, acest lucru face ca violența domestică să fie greu de identificat, de înțeles și mai ales, de pedepsit.

Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

Ce faceți dacă ați devenit o victimă?

– conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate;

– sesizați Poliția, sub orice formă o puteți face;

– dacă vă simțiți în pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici;

– cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.;

– nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta.

Aspecte legale privind violența domestică

În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, încă din 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

În situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecție, fapta constituie infracţiune, conform cadrului legal prevăzut de Legea 217/2003.

Foto principal: descriptiv

555×222-epitesti PNL
570×90-epitesti PNL