Sutele de acțiuni desfășurate în weekend de IPJ Argș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Poliția Municipiului Pitești și Serviciul Transporturi Argeș, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale – în zonele cu afluență mare de persoane (piețe, gări, autogări, complexe comerciale, parcuri) s-au încheiat și cu amenzi în rândul agenților economici.
Poliţiştii Secţiei Rurale Stâlpeni, spre exemplu, au depistat un administrator al unei societăți comerciale care i-a servit băuturi alcoolice unui client, deși acest lucru este interzis potrivit Ordonanței Militare nr. 1 din 18 martie 2020, art. 1, alin. 1.
„Ca urmare a celor constatate, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, conform O.U.G. 1/1999R privind starea de urgenţă”, informează IPJ Argeș.
Obiectivul acțiunilor desfășurate în weekend a fost „însușirea de către administratorii persoanelor juridice a măsurilor preventive, prin adresarea de către aceștia de recomandări și luarea unor măsuri care să asigure respectarea de către cetățeni a păstrării unei distanțe de siguranță pentru evitarea eventualei transmiteri a coronavirusului, dar și pentru verificarea părăsirii domiciliului doar pentru motive justificate și depistarea eventualelor persoane care încalcă măsurile de izolare la domiciliu”, după cum precizează IPJ Argeș. (Foto, descriptiv: www.b1.ro)





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)

