Bustul marelui fotbalist argeşean Nicolae Dobrin va fi amplasat la intrarea principală a stadionului din Trivale care îi poartă numele.
Anunţul a fost făcut astăzi de primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc. „Fac de pe acum anunţul ca să nu fie apoi interpretări că demolăm statuia sau mai ştiu eu ce… Vom amplasa bustul lui Dobrin la intrarea principală din stadion. Toţi cei care vor intra la meciuri vor da ochii cu el.”, a spus primarul.
În prezent bustul se află în zona centrului de copii şi juniori şi nu este pus suficient de bine în valoare. Acesta a fost realizat în cadrul unui proiect al municipalităţii prin care s-a dorit crearea unei „rotonde a personalităţilor”. Intenţia nu a fost materializată, dar nici abandonată, după cum ne-a precizat astăzi primarul Pendiuc. Rotonda ar urma să fie amplasată în Grădina Publică (fostul Parc 1907).










