New Profesional Consult 263×587

Liber, cu 1.000 lei pe lună: Cum a scăpat Pendiuc

Liber, cu 1.000 lei pe lună: Cum a scăpat Pendiuc

Liber, cu 1.000 lei pe lună: Cum a scăpat Pendiuc

Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Pitești, a fost condamnat definitiv în mai 2023 la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Publitrans.

New Profesional Consult 930 x 122
https://hevy.ro/ 555x222px

Deși pe fond primise 8 ani, pedeapsa a fost redusă după ce fapta de luare de mită s-a prescris.

Totuși, a rămas cu o condamnare legată de atribuirea frauduloasă a unui contract de 6,3 milioane de euro pentru achiziția a 80 de autobuze.

Pe 27 ianuarie 2025, Tribunalul Dâmbovița i-a aprobat cererea de eliberare condiționată, confirmând o decizie anterioară a Judecătoriei Găești.

Argumentul principal: plătește 1.000 lei pe lună din pensie pentru acoperirea prejudiciului, are 70 de ani, probleme medicale și a avut un comportament exemplar în detenție.

Judecătorii: „S-a căit sincer, scopul pedepsei a fost atins”

Magistrații au reținut că Pendiuc are toate bunurile sub sechestru și că s-a început executarea silită.

Cu pensia ca singur venit, achită lunar o sumă modestă.

În penitenciar, a primit 16 recompense, a participat la activități educaționale și chiar a ținut conferințe pe teme de administrație publică.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Judecătorii au notat că nu a fost sancționat disciplinar, că a recunoscut fapta și a arătat „căință sinceră”.

De asemenea, instanța a remarcat că ceilalți doi coinculpați, afaceriștii Gheorghe Văsîi și Constantin Scarlat, sunt deja în libertate, iar DNA nu a contestat eliberarea lor.

Cum a ratat „autobuzul prescripției”

Deși mulți inculpați celebri au scăpat în 2023 pe motiv de prescripție – cum e cazul Elenei Udrea sau al lui Darius Vâlcov – Tudor Pendiuc nu a prins „fereastra” legală.

Motivul?

A prelungit contractul fraudulos în 2014, astfel încât termenul de prescripție s-a mutat dincolo de 2023.

Liber, cu 1.000 lei pe lună: Cum a scăpat Pendiuc

Judecătorii au considerat că atât Pendiuc, cât și ceilalți inculpați știau că prelungirea era ilegală și că au cauzat în mod direct un prejudiciu de peste 23 de milioane de lei.

IMM 930×122
New Profesional Consult-555×222

Prejudiciul: 4,6 milioane de euro, plătiți „în rate” pe viață

Pendiuc a fost obligat, în solidar cu Văsîi și Scarlat, să plătească 23.279.706 lei (aproximativ 4,65 milioane euro) către SC Publitrans 2000 SA, firma Consiliului Local Pitești.

În ritmul actual, cu 1.000 lei/lună, recuperarea prejudiciului ar dura peste 1.900 de ani, fără dobânzi.

Cu toate acestea, legea îi permite eliberarea, atâta vreme cât s-au făcut demersuri „serioase” pentru recuperarea prejudiciului.

Liber la pensie, după abuz cu autobuze

După aproape doi ani de detenție, Pendiuc iese liber, promițând că „se ocupă de nepoți” și continuă să plătească lunar.

El rămâne totuși o figură emblematică a unei administrații locale unde corupția a costat milioane, iar recuperarea prejudiciilor rămâne, ca de obicei, simbolică.

Sursa: libertatea.ro

Liber, cu 1.000 lei pe lună: Cum a scăpat Pendiuc

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS
570×90 LA COCOS
263 X 587 CUMPANA 1