„Primăria pierde 1-2 mil, câștigăm 100 mil.” „Țeapă” sau stadion?
Ședința de joi, 27 februarie, a Consiliului Local Pitești a fost marcată de discuții tensionate, generate de un punct aflat pe ordinea de zi.
Subiectul care a stârnit controverse a fost „Raportul privind aprobarea amplasamentelor terenurilor care vor face obiectul tranzacției”, document ce are legătură cu soluționarea amiabilă a unui litigiu aflat pe rolul Judecătoriei Pitești (dosarul nr. 10183/280/2010).
Ce prevede documentul
Raportul menționat se referă la aprobarea amplasamentelor terenurilor ce urmează să facă obiectul unei tranzacții, conform unei hotărâri anterioare a Consiliului Local Pitești din 29.01.2025.
Decizia vine ca urmare a unui memorandum privind posibilele soluții de rezolvare a litigiului, întocmit de un reprezentant legal și analizat de autoritățile locale.
Schimb de terenuri pentru închiderea litigiului
Conform unei hotărâri aprobate în ședința din 29 ianuarie 2025, tranzacția presupune transferul unor terenuri aflate în patrimoniul public al municipiului Pitești către reclamanți, în schimbul renunțării acestora la dreptul de proprietate asupra terenurilor disputate situate în strada Nicolae Dobrin nr. 12.
Suprafața totală a acestor terenuri este de 15.657 mp și se află în zona de impozitare „C”.
În urma verificării situației juridice și a evaluării mai multor amplasamente, s-a decis ca tranzacția să includă următoarele terenuri:
Terenurile propuse pentru schimb
Suprafața de 7.800 mp – situată pe strada Găvenii, nr. 241, în incinta CET Găvana. Face parte dintr-un teren mai mare de 8.200 mp, înscris în cartea funciară nr. 80273/Pitești.
Pe acest teren se află construcții industrial-edilitare în stare de degradare, care nu vor face obiectul tranzacției și urmează să fie demolate de Primărie.
Suprafața de 2.297 mp – situată pe strada Abatorului (actual str. Obor) nr. 4A, înscrisă în cartea funciară nr. 106833/Pitești.
Pe acest teren nu se află nicio construcție.
Suprafața de 3.930 mp – situată în cartier Tudor Vladimirescu, strada Obor nr. 3, ADP, parte dintr-un teren mai mare de 12.436 mp, înscris în cartea funciară nr. 106599/Pitești.
Nici pe acest teren nu se află construcții.
Suprafața totală a terenurilor oferite în schimb este de aproximativ 14.000 mp, toate situate în zona de impozitare „C”, conform documentului.
Pentru toate terenurile incluse în tranzacție ar urma să fie întocmite rapoarte de evaluare, conform legislației, pentru a se stabili valoarea de piață a acestora.
De asemenea, au fost realizate planuri de încadrare în zonă și planuri de situație, anexate raportului analizat de Consiliul Local.
Comisia de analiză, care s-a întrunit pe 19 februarie 2025, a recomandat aprobarea acestei soluții, considerând că reprezintă cea mai bună variantă pentru închiderea litigiului și clarificarea dreptului de proprietate asupra terenurilor din municipiul Pitești.
Dezbateri încinse în CL: ,,Valoare lor este, de fapt, de zece ori mai mare decât aceasta! Trebuie să găsim alte terenuri!”

Primarul Gentea: ,,S-au identificat suprafețele de teren și, pentru a putea trece la pasul următor, la evaluarea tuturor terenurilor, am intrat cu acest raport.
Sorin Apostoliceanu, consilier PNL: ,,Am văzut că sunt trei terenuri, unul la fostul CET din Găvana și celelalte două pe strada Obor.
Din punctul meu de vedere, cred că trebuiesc luate alte terenuri, pentru că evaluarea acestor terenuri nu se va putea face la adevărata lor valoare.
Acele zone, (…), în PUG-ul cel nou (n.r. Planul Urbanistic General), pe zonele respective, s-a propus un regim de înălțime P+14 (n.r. clădire regim de înălțime parter plus 14 etaje).
Evaluarea acestor terenuri va fi făcută în perioada următoare, în situația actuală, în care PUG-ul este P+1 ca și regim de înălțime.
Evaluatorul nu are cum să evalueze un teren cu ce va fi în viitor.
Iar noi, PUG-ul, probabil că în anul acest îl vom aproba, cu siguranță, și acele terenuri, vă dați seama, de la un regim de înălțime P+1, la P+14, valoare lor este, de fapt, de zece ori mai mare decât aceasta.
Ar trebui să găsm alte terenuri, pentru că nu se poate face evaluarea, efectiv, la valoarea adevărată.
Facem schimbul cu ele, (…)
Terenurile… înțeleg oportunitatea, urgența, absolut tot, trebuie să facem stadionul, să nu pierdem banii, dar aceste terenuri nu vor putea fi evaluate niciodată la adevărata lor valoare pentru că, în momentul de față, evaluatorul va lua datele existente în PUG, P+1, iar în momentul în care aprobăm va fi P+14…
E clar că valoare unui teren pe care poți să faci P+1 față de altul pe care poți să faci P+14.. 3000, 5000, 7000 de metri, cu singuranță este de 10 ori mai mare. De asta, trebuie să găsim, totuși, alte terenuri.”, semnalează Apostoliceanu.

Gentea: Eu am avut discuția cu domnul Mihăilescu (USR), înainte să înceapă ședința, și el îmi spunea același lucru.
Am discutat cu domnul Balcan (n.r. Şef Birou Cadastru şi Evidenţă Patrimoniu), am căutat alte terenuri…
Dar, domnul Balcan nu… se poate ține cont de acest lucru atunci când facem evaluarea (…).

Apostoliceanu: Efectiv, nu am nimic împotrivă, dacă-i dăm orice alt teren sau putem să propunem de P+14.
Cred că suntem cu toții oameni cu capul pe umeri.
Un teren P+1 are o valoare, P+14 are o totul și cu totul altă valoare.
Asta e foarte clar.
Nu poate evaluatorul, nu are cum, legal, să evalueze el ce o să fie (…)
Poate, totuși, domnule primar, să găsim alte terenuri, nu acestea”.
Gentea: Ați fost viceprimar.. Știți terenurile din Pitești.
Credeți că nu am luat în calcul terenul, pe care, de exemplu, l-am achiziționat noi de lângă Centură?
La pepinieră, peste.
Pe ăla cum îl evaluăm? (…) Că n-ai acces, n-ai nimic la el. (…)
Instanța ne-a dat, a văzut că am făcut pași. Ce ați aprobat data trecută, a fost total de acord, ne-a dat termen patru luni de zile.”, precizează edilul.
Apostoliceanu: Repet, e foarte important, dar nici să nu dăm terenurile.. Toate trei fac parte din 15.000 de metri, le dăm pe toate terenurile.
Sorin Apostoliceanu: ,,E un prejudiciu, totuși, adus”
Gentea: Ca să putem să le evaluăm, tot trebuoie să aprobăm raportul.
N-are cum să se apuce domnul Balcan de evaluare.
Apostoliceanu: Vor fi evaluate în minus, pentru că el se va uita și va vedea P+1, nu P+14.
Adică e un teren cu valoare foarte, foarte mare.
De aia și atunci, la ședința PUG-ului, am tot dezbătut, exact în sensul ăsta.„, adaugă consilierul local.
Gentea, adaugă: ,,Domnul Balcan, dacă aprobă.. eu nu-l scot.
Deci, dacă aprobăm raportul, puteți să faceți evaluarea și.. faceți evaluarea la ora actuală.
Măcar dăm drumul la evaluare.. Pierdem timp.”
Apostoliceanu: Noi n-avem bani și dăm ceva foarte ieftin! Despre asta e vorba!
Nu e vorba de stadion sau de ce e acolo.
E clar, cu toții suntem conștienți că, în momentul în care o să fie P+14 o să aibă altă valoare! (…)
Nu este o scuză să pierzi, efectiv, niște bani!
Gentea: Dar să pierzi 100 de milioane de euro, e… merge, nu?
Apostoliceanu: Nu, asta nu înseamnăcă ne apucăm să dăm niște terenuri care sunt foarte scumpe și știm că o sa fie foarte scumpe (…) De zece ori mai ieftin. E un prejudiciu, totuși, adus.
Noi n-avem bani, n-avem terenuri.„, punctează Apostoliceanu.
„Primăria pierde 1-2 mil, câștigăm 100 mil.” „Țeapă” sau stadion?
Gentea: Noi, astăzi, aprobăm schimbul de teren? Aprobăm o tranzacție astăzi?
Aprobăm un raport, am identificat niște suprafețe și îi dăm posibilitatea domnului Balcan să facă o evaluare.
Atât și nimic mai mult.
Deci.. Eu, unu, nu înțeleg”, adaugă primarul.
Ana Stan, consilier PSD: ,,Pun și eu o întrebare, ipotetică.

Primăria are de gând să contrsuiască P+14 în viitor?
Vindem, noi, terenuri? Păi cine va construi un P+14? Un privat!
Pe terenul Primăriei?
Noi cred că nu știm care sunt criteriile de evaluare.
Noi nu suntem evaluatori, domnul Balcan știe mai bine.
Nu evaluăm ceva virtual. Haideți să ne facem treaba că avem un proiect pe ordinea de zi! Să votăm și gata.„, adaugă Ana Stan.
Codrea, consilier local AUR: ,,Primăria iese pe minus. Ne luăm țeapă și pierdem”
Ionuț Codrea: Haideți ca să sintetiz eu ce am înțeles.
Deci este un privat care vrea să facă un schimb de teren.
Primăria i-a prezentat zece terenuri, iar el le-a ales pe astea trei, că așa a vrut el.
Dacă noi nu i le dăm pe astea, omul se ridică de la masă, pleacă și rămânem în aer (…)
Atunci, hai să votăm, dacă omul și le-a ales.
Adică, el a avut o ofertă cu zece terenuri (…).
Gentea: ,,Domnul Balcan, la cât sunt evaluate terenurile? Sunt 15 600 de mp.”
Balcan: ,,1.300.000 euro”
Mihăilescu, consilier USR: ,,Eu propun să votăm, acuma, raportul, să se facă evaluarea, și la evaluare, dacă nu considerăm că e evaluarea corectă, nu o vom vota.”

Codrea: ,,Dacă îmi mai dați și mie voie să fac o observație.
Eu cred că pierdem din vedere imaginea din ansamblu.
Să zicem, prin absurd, că Primăria iese pe minus cu un milion, două, da?
Dar câștigăm o investiție de 100 de milioane! (n.r. euro).
Adică, din punctul meu de vedere, interesul public și realizarea stadionului este primordială.
Faptul că, poate, într-adevăr, noi ne luăm, cum s-ar zice, pe românește, o țeapă și pierdem ceva, dar câștigăm un stadion care valorează 100 de milioane.
Eu cred că, nu știu, aș zice să trecem la vot, facem evaluarea și vedem după aia.”, punctează consilierul local AUR.
Apostoliceanu: ,,Eu, unu, să fac ce zice domnul coleg de la AUR, că să pierdem două milioane de euro, nu mi se pare absolut deloc în regulă!”.
Gentea: Facem evaluarea și, după aia, analizăm.”, conchide edilul.
Toată discuția pe marginea subiectului poate fi urmărită AICI, începând cu minutul 50.44
Raportul nu a fost retras de pe ordinea de zi și a fost supus la vot și aprobat de o parte dintre consilierii locali.
Vom urmări subiectul cu atenție și vă vom ține la curent cu noutățile!










![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1001.jpeg)





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1005.jpeg)





