Trotinetele și tricicletele electrice au devenit o prezență obișnuită în trafic, însă și o sursă constantă de incidente rutiere.
Astfel de evenimente se produc aproape zilnic, implicând atât minori, cât și persoane în vârstă.
Polițiștii avertizează că nerespectarea regulilor de circulație și lipsa echipamentelor de protecție sunt principalele cauze ale accidentelor.
Circulația pe trotuare este interzisă, iar vehiculele trebuie conduse doar pe piste de biciclete sau pe drumuri cu viteză maximă de 50 km/h.
Alarmă pe șosele! Obligații dure pentru cei care merg cu trotinete și triciclete electrice
Legislația prevede reguli stricte: conducătorii trebuie să aibă minimum 14 ani, să respecte obligația de a circula în șir pe un singur rând și să traverseze doar pe lângă vehicul.
Pentru cei sub 16 ani, casca de protecție este obligatorie. Transportul pasagerilor, conducerea sub influența alcoolului sau utilizarea unor trotinete neechipate corespunzător sunt interzise, conform capital.ro.
În plus, modelele cu putere și viteză mai mare trebuie înmatriculate, asigurate RCA și pot fi conduse doar cu permis de conducere AM sau B1.
Poliția recomandă prudență maximă și respectarea regulilor, pentru ca aceste mijloace de transport să nu se transforme din soluții moderne de mobilitate într-un real pericol pe drumuri.
Foto: economica.net














