Plenul Parlamentului României va vota miercuri, 12 noiembrie, modificări esențiale la Legea privind Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) – instituția care plătește păgubiții din falimentele companiilor de asigurări, precum City Insurance și Euroins.
România se află la limită în fața unei proceduri de infringement, după ce a întârziat transpunerea directivei europene privind RCA.
Cea mai importantă schimbare vizează creșterea semnificativă a despăgubirilor maxime: limita actuală de 500.000 de lei dispare, iar sumele vor fi aliniate standardelor europene – până la 1,22 milioane de euro pentru daune materiale și 6,07 milioane de euro pentru vătămări corporale sau decese.
De asemenea, moștenitorii victimelor și persoanele grav rănite vor avea prioritate la plată.
Azi, vot decisiv: Ce se întâmplă cu despăgubirile RCA? Schimbări importante
Modificările au fost cerute de Comisia Europeană, după ce țara noastră a depășit termenul de implementare a noilor reguli RCA.
Potrivit Ministerului de Externe, adoptarea legii în această sesiune este singura cale de a evita trimiterea României în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
FGA gestionează despăgubirile rezultate din falimentele marilor asigurători, iar în ultimii ani a acoperit pierderile cauzate de Astra Asigurări, Carpatica Asig, City Insurance și Euroins – cazuri care au implicat milioane de păgubiți și plăți de miliarde de lei, conform economica.net.









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)

