- Publicat de: ePitești
- 14-07-2020, ora 21:43
- Auto
MAŞINI CU VOLAN PE DREAPTA – PRECIZĂRI OFICIALE DE LA RAR
Registrul Auto Român a transmis un comunicat în care explică noile reglementări în cazul autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă și cum poate primi un astfel de autovehicul Cartea de Identitate a Autovehiculului (CIV) pentru a fi înmatriculat în România.
Citiți și: Mașina, blocată pe rampă la ITP! Anunț exploziv de la RAR!Informații utile – mașini cu volanul pe partea dreaptă
Pentru clarificarea poziției naționale cu privire la acest subiect, trebuie precizat că legislația din România transpune și pune în aplicare legislația UE în domeniu, legislație care nu permite introducerea de interdicții de natură tehnică referitoare la autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă.
Citiți și: Un nou document devine obligatoriu pentru vânzarea de autoturisme!Comisia Europeană consideră că introducerea interdicţiei de înmatriculare a unor astfel de autovehicule constituie o barieră pentru libera circulaţie a mărfurilor, fiind o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranţei rutiere şi protecţiei sănătăţii şi vieţii cetăţenilor UE.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că există deja două hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu privire la cauzele C-639/11 (Comisia Europeană împotriva Poloniei) și C-61/12 (Comisia Europeană împotriva Lituaniei), prin care Curtea de Justiție a constatat că statele respective, care aveau restricții naționale privind înmatricularea autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, nu și‑au îndeplinit obligațiile ce le revin, prin nerespectarea prevederilor legislației UE aplicabile. S-a considerat că introducerea interdicției de înmatriculare a unor astfel de autovehicule este contrară regulilor UE privind libera circulație a mărfurilor (art. 34 din Tratatul de Funcționare a UE) și reprezintă o încălcare a legislației UE de omologare (de exemplu Directiva cadru 2007/46/CE), fiind o măsură disproporționată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranței rutiere și protecției sănătății și vieții cetățenilor din UE.
În consecință, introducerea unei restricții privind omologarea și/sau eliberarea cărții de identitate pentru autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă nu poate fi avută în vedere, deoarece aceasta ar duce la introducerea unei proceduri de „infringement” din partea Comisiei Europene pe un subiect pe care Curtea de Justiție a UE s-a pronunțat deja în defavoarea statelor membre care aveau astfel de restricții. Dat fiind interesul public ridicat pentru situația autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, precizăm și cu această ocazie că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziție stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită.
În consecință, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleași condiții, omologările UE emise de UK, adică și autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiții aplicabile.
De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziție dintre UK și Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea de tip emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terț din afara UE și nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România.
În ceea ce privește autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă și care sunt deja înmatriculate în România, menționăm că nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziției postului de conducere pe partea stângă.