263×587-2 Grota Rece

Poliția lămurește: Depășirea pe autostradă: Ce spune Codul Rutier și când iei amendă!

Poliția lămurește: Depășirea pe autostradă: Ce spune Codul Rutier și când iei amendă!

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a lămurit recent o situație frecvent întâlnită în trafic: dacă un vehicul circulă mai repede decât altul pe o autostradă, indiferent de bandă, acest lucru nu constituie o depășire în sensul prevăzut de Codul rutier.

Potrivit articolului 45 din Codul rutier, depășirea presupune schimbarea direcției de mers și părăsirea benzii sau a șirului de vehicule în care se află șoferul.

930×122 CAPRA 5
555*222 supernova

Astfel, dacă o mașină rulează mai rapid decât alta pe o altă bandă — fie aceasta stângă sau dreaptă — fără a efectua manevra clasică de trecere în față cu schimbare de bandă, nu se consideră că a fost efectuată o depășire, ci o simplă devansare, conform avocatnet.ro.

IGPR a precizat că, în astfel de cazuri, nu se aplică regulile stricte ale depășirii, care includ obligația de a face manevra pe partea stângă și cu asigurare prealabilă.

Totuși, Codul rutier le reamintește șoferilor că au obligația să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil și sigur, excepție făcând cazurile în care aceasta este destinată vehiculelor lente sau transportului public.

Poliția lămurește: Depășirea pe autostradă: Ce spune Codul Rutier și când iei amendă!

Deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, alternând între stânga și dreapta pentru a „sări” dintr-un șir de vehicule într-altul, este considerată conducere agresivă și se sancționează.

Concret, această manevră poate duce la amendă de peste 1.000 de lei și suspendarea permisului.

Pe autostradă, simpla diferență de viteză între două vehicule aflate pe benzi diferite nu înseamnă că a fost realizată o depășire în sens legal.

Cu toate acestea, șoferii trebuie să respecte normele de circulație și să evite comportamentele agresive, care pot fi sancționate sever.

TUNEL 930122 (1)
555×222  MAIA
HerasMed (263 x 587 px)