Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect de lege care interzice obligarea șoferilor din transportul rutier de marfă să participe la operațiunile de încărcare sau descărcare a mărfurilor transportate.
Noua reglementare stabilește clar responsabilitățile privind activitățile de manipulare a mărfurilor în cazul transporturilor rutiere contra cost efectuate cu vehicule de peste 12,5 tone.
Potrivit textului adoptat, conducătorii auto nu vor mai putea fi constrânși de beneficiarii transportului, furnizorii mărfurilor sau intermediarii să efectueze operațiuni de încărcare ori descărcare.
Șoferii nu mai pot fi obligați! Noua lege
Legea prevede însă și anumite excepții. Șoferii vor putea participa la descărcarea mărfurilor în cazul transporturilor specializate, atunci când specificul activității impune acest lucru, iar obligația este prevăzută în contractul de muncă sau în actele adiționale semnate cu angajatorul, conform profit.ro.
De asemenea, nu va constitui contravenție situația în care conducătorul auto își exprimă acordul scris pentru efectuarea acestor operațiuni, cu respectarea normelor privind securitatea și sănătatea în muncă.
Proiectul stabilește și sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor. Beneficiarii transportului, furnizorii sau intermediarii care obligă șoferii să manipuleze marfa riscă amenzi între 5.000 și 20.000 de lei. În cazul transportatorilor, sancțiunile pot ajunge la 20.000 de lei.
Verificarea respectării noilor reguli și aplicarea amenzilor vor fi realizate de inspectorii de muncă și de personalul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).
Proiectul de lege fusese adoptat anterior de Senat, în luna februarie, iar prin votul Camerei Deputaților va merge spre promulgare.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)






