- Publicat de: admin
- 21-01-2014, ora 17:35
- Eveniment cultural
FRANCEZII, AMERICANII, EGIPTENII I-AU ADMIRAT CREAȚIILE! VEZI GALERIE FOTO!
Marei Diaconu, fostă profesoară la un liceu de arte din Piteşti, dar şi fost inspector şcolar timp de 6 ani, i-au trecut prin mână generaţii și generații de copii. Nu doar cadru didactic, ci și pictor și graficiană, a avut numeroase expoziţii personale sau de grup în ţară şi în străinătate.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!Prima sa expoziţie peste hotare a fost organizată în anul 1998 în Franța, în Paris, după care au urmat alte nouă în Serbia, Statele Unite ale Americii, Egipt, Spania și Portugalia. „La vernisajul expoziției din Egipt a fost foarte multă lume! Și-au trimis reprezentanți multe ambasade. Au fost încântaţi de arta europeană, artă care are alte principii, alte propuneri de subiect. Au fost chiar fascinaţi de lucrările cu peisaje din zona Sibiului. Fiecare loc pe care îl vezi e un câştig pentru că ajungi să îl percepi altfel”, spune Mara Diaconu pentru ePitești.
Face parte din Uniunea Artiştilor Plastici din România, secţia grafică. „Sunt fascinată de structurile vegetale, marine, de tot ce dă natura! Îmi place să privesc, să descopăr. Îmi adun ideile, fac schiţe, combin cunoştinţe… Arta e ca un serviciu la care nu poţi renunţa”, ne mărturisește artista. „Efervescentă şi direct seducătoare, fără mondenităţi, dar şi fără pedanterii, arta Marei Diaconu are autenticitatea firească a valorilor”, spunea despre ea criticul de artă Virgil Poleacu. Acum se pregăteşte pentru o nouă expoziţie personală, cu o temă legată de apă.
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!În vârstă de 63 de ani, Mara Diaconu s-a născut în Hândreşti, judeţul Iaşi, şi s-a stabilit în Piteşti în 1980. A absolvit Facultatea de Arte Plastice a Universităţii „Al.I.Cuza” din Iași şi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (în prezent Universitatea Națională de Arte) din Bucureşti.