- Publicat de: admin
- 14-05-2015, ora 12:59
- Eveniment cultural
O NOAPTE GRATIS LA MUZEUL JUDEȚEAN – PROGRAMUL COMPLET
După cum v-am informat, Muzeul Judeţean din Pitești îşi va deschide porţile în seara zilei de sâmbătă, 16 mai, cu prilejul Nopţii Muzeului Argeşean. Programul de vizitare, cu intrare gratuită, va fi între orele 19 și 1. Vor putea fi vizitate secțiile de Știinţe ale Naturii și de Istorie, cabinetul Numismatic şi Galeria de Artă “Rudolf Schweitzer-Cumpăna”.
Citiți și: Un nou program pentru copii! Condiții mai bune la noi în țarăDe asemenea, Noaptea Muzeului Argeşean va însemna și un program cultural-educativ, constând în ateliere pentru copii şi părinţi şi un spectacol muzical, încheiat cu focuri de artificii.
Astfel, timp de două ore, începând de la ora 19:15, copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani vor avea prilejul de a-şi dezvolta creativitatea, de a-şi exprima talentul artistic şi de a descoperi noi modalităţi de distracţie prin participarea la cele 3 ateliere de creaţie organizate simultan: atelierul „Păpuși pe degete” (în cadrul căruia copiii vor decupa, colora și lipi păpuși pentru degete), atelierul de pictură pe sticlă și atelierul de confecţionare „Cutia dorințelor”.
Citiți și: Analize gratuite! Programul începe chiar azi!În plus, în cadrul atelierului de comunicare relațională „Copilul meu are un milion de dorințe. Ce mă fac?!” părinții vor învăța să distingă între nevoile și dorințele copiilor.
Revenim astăzi cu programul complet:
Între orele 19 și 1 – Program de vizitare a Muzeului Județean Argeș
19-19:15 – Program muzical de fanfară, animat de majorete, susținut de elevi ai Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești
19:15-19:30 – Corul de copii al Liceului de Artă „Dinu Lipatti”
19:15-21:30 – Ateliere de creație pentru copii și atelier de comunicare relațională pentru părinți
19:30-19:45 – Recital susţinut de solistul de muzică populară Eusebiu David, elev la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”, solist vocal al ansamblului profesionist Doina Bascovului
19:45-20:15 – Recital al Fanfarei Militare Argeș
20:15-20:30 – Program muzical de fanfară, animat de majorete, susținut de elevi ai Liceului de Artă „Dinu Lipatti”
20:30-21 – Concert susţinut de orchestra Liceului de Artă „Dinu Lipatti”
21-21:15 – Program muzical de fanfară, animat de majorete,susținut de elevi ai Liceului de Artă „Dinu Lipatti”
21:15-22:30 – Concert trupa Trei Parale (program de muzică veche românească, inspirat din perioada pre şi postpaşoptistă, cu instrumente tradiţionale româneşti: cobză, fluier, vioară, violoncel)
22:30-22:35 – Foc de artificii.