263×587 MAIA

CONCERT DE ZILE MARI ÎN PITEȘTI

Concert de zile mari în Pitești. Filarmonica Piteşti organizează joi, 17 noiembrie 2016, de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, un nou concert susţinut de orchestra simfonică a instituţiei. Dirijor va fi Tiberiu Oprea, iar solişti, violonista Cristina Anghelescu şi flautistul Marian Ioan Olaru.

În program: Ceaikovski – Serenada pentru orchestră de coarde în Do major, op. 48 și Mozart – Concert pentru flaut și orchestră în Re major și Concert pentru vioară și orchestră în Re major, nr. 2.

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

Absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti, Cristina Anghelescu a început studiul viorii la 6 ani, primul ei mentor fiind chiar tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu. În timp, violonista s-a impus pe scenele muzicale din întreaga lume. Dintre concursurile câştigate se disting cele din Italia, Franţa, Finlanda, Rusia și Chile. Încă din vremea studenţiei a concertat cu orchestre de marcă în săli renumite din Berlin, Moscova, Madrid, Helsinki, Praga sau Londra. A susţinut recitaluri şi concerte în toate ţările Europei, în America de Sud şi de Nord și în Africa de Sud. Solist-concertist al Formaţiilor Muzicale Radio, violonista Cristina Anghelescu a făcut numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând şi pe CD-uri. A mai concertat la Filarmonica Piteşti în mai multe rânduri.

După absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, flautistul Marian Ioan Olaru s-a perfecționat profesional în Austria şi Germania. Solist instrumentist al orchestrei de Cameră Radio, are în palmares numeroase premii şi distincţii naţionale. A întreprins alături de Orchestra Naţională Radio turnee în Spania, Italia, Franţa, Germania, Austria, Grecia și Japonia. A susţinut concerte ca solist la filarmonicile din Botoşani, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Bacău și Iaşi. Alături de violinista Cristina Anghelescu şi pianistul Mihai Ungureanu a susţinut un recital cameral pe scena faimoasei Academii „San Fernando” din Madrid. Se va afla pentru a doua oară la Filarmonica Piteşti.

570×90 LA COCOS
263×587.jpg La COCOS