Donaris 930 x 122

dorin frandeș

RHAPSODY IN BLUE ÎNCHEIE STAGIUNEA LA FILARMONICA PITEȘTI

Filarmonica Piteşti organizează joi, 27 iunie 2019, de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, concertul simfonic de închidere a stagiunii a XII-a.

Citiți și: CONCERT CU INTRARE LIBERĂ LA FILARMONICĂ

Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Dorin Frandeș, va evolua, ca solist, pianistul Mihai Ungureanu.

În program: George Gershwin – Rhapsody in Blue și Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 4 în fa minor.

Citiți și: CONCERT PENTRU VIAȚĂ LA FILARMONICA PITEȘTI

După absolvirea Liceului de Muzică din Cluj-Napoca, Dorin Frandeş a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din acelaşi oraş, la clasele pian, respectiv dirijat orchestră, şi ale Academiei de Muzică „Franz Liszt” din Weimer, participând şi la festivaluri pentru dirijori, organizate de Colegiul Criticilor şi Muzicologilor din România.

Din 1987 este dirijor permanent al orchestrei simfonice din Arad, între 1992-2007 fiind şi director artistic al acestei instituţii muzicale. A susţinut concerte simfonice şi vocal-simfonice în ţară şi în străinătate, în Ungaria, Germania, Elveţia, Austria, Serbia, Italia, SUA şi Taiwan. Are înregistrări pentru posturile de radio, televiziune şi casele de discuri din ţară.

Mihai Ungureanu a absolvit pianul la Academia de Muzică din Bucureşti, studiind cu Dan Grigore şi Iona Minei. Este unul dintre cei mai buni pianişti ai ţării, fiind apreciat de Iosif Sava, care a scris în termeni elogioşi la adresa maestrului.

Solist al Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, Mihai Ungureanu a colaborat cu toate orchestrele simfonice din ţară, a concertat în centre culturale renumite din Europa, America (în SUA şi Canada a susţinut recitaluri de succes) şi Asia (Japonia, Iran). A susţinut turnee în Argentina, Bulgaria, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Iugoslavia, Macedonia, Moldova, Austria, Polonia, Elveţia, Spania, Cehia, Ungaria, SUA, Canada şi Japonia.

Repertoriul său cuprinde cele mai mari opere clasice, cu concerte de pian de la Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Chopin, Brahms, Liszt, Dvořak, Rachmaninov, Ceaikovski şi până la Gershwin.

Și dirijorul, și solistul au mai fost prezenți la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute.

New Profesional Consult-555×222
[570x90px]-ePitesti–Destinatia-ideala-pentru-shopping

Dacă vrei publicitate pe ePitesti.ro trimite mesaj la 0733 797 066 sau un email la redactie@epitesti.ro și te contactăm noi.

Trimite-ne știrea ta pe whatsapp la
0733 797 066


Continuând să utilizați site-ul epitesti.ro, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close