- Publicat de: ePitești
- 28-03-2019, ora 11:23
- Muzică
UN NOU CONCERT LA FILARMONICĂ
Un nou concert la Filarmonică. Filarmonica Piteşti vă invită astăzi, de la ora 19, la concert. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Tiberiu Oprea, vor reveni la Filarmonica Pitești pianistul Sorin Petrescu și percuționistul Doru Roman.
Citiți și: Surpriza de aproape 1 milion de € din Parcul ȘtrandÎn program: Serghei Rahmaninov – Triptic sacru, Franz Liszt – Rapsodia română, Joe Porter – Concert pentru vibrafon și orchestră, The Traveling Carnival, Adalgiso Ferraris – Ochii negri, Phil Coulter – Winter’s Crossing și Grigoraș Dinicu – Căruţa Poştei.
Tiberiu Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master.
Citiți și: După 13 ani, concert de excepție la Pitești!De-a lungul activităţii sale, a colaborat cu artişti instrumentişti renumiţi, precum Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia) și Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov sau Claudia Măru-Hanghiuc.
După absolvirea studiilor la Liceul „Ion Vidu” din Timişoara şi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Sorin Petrescu și-a desăvârșit tehnica în domeniul pianului la Weimar (Germania).
Din 1982 este pianist la Filarmonica „Banatul” din oraşul său natal, în prezent fiind solist concertist.
A fost distins cu numeroase premii la concursurile din ţară şi din străinătate și a participat la festivaluri naţionale şi în afara graniţelor ţării, făcând înregistrări la radio, televiziune şi la casele de discuri.
A concertat în Germania, Olanda, Franţa, Elveţia, Polonia, Ungaria, China şi Taiwan.
Pianistul Sorin Petrescu a mai concertat la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.
Doru Roman a absolvit cursurile Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara şi pe cele ale Conservatorului de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca.
Fost angajat al Operei Române din Timişoara, activează în prezent, ca solist concertist, la Filarmonica „Banatul” din Timişoara. Este membru al mai multor orchestre şi ansambluri din ţară şi din străinătate. De asemenea, conduce mai multe ansambluri din Timişoara, fiind şi profesor la Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest.
A participat la numeroase festivaluri internaţionale în Germania, Elveţia, Anglia și Franţa. Ca solist, a susţinut concerte alături de orchestrele filarmonicilor din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad, Craiova, Braşov, Târgovişte și Piteşti.