HerasMed (930 x 122 px)

Complex de Servicii Sociale

COMPLEX DE SERVICII SOCIALE PENTRU COPII CU DIZABILITĂȚI

Consiliul Județean Argeș va aproba în următoarea ședință un proiect pentru înființarea unui Complex de Servicii Sociale în orașul Costești, proiect elaborat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, care va fi finanțat cu bani europeni.

Citiți și: Argeș. Accident, ACUM! Mașină ieșită de pe carosabil

Se urmărește construirea şi dotarea a două case de tip familial cu o capacitate de 12 locuri/casă, pentru 24 de copii cu dizabilităţi, beneficiari de măsură de protecţie în centrul rezidenţial din cadrul Complexului de Servicii pentru Copii cu Dizabilităţi Costeşti. De asemenea, va fi înființat și un centru de zi de recuperare pentru copii, cu o capacitate de 50 de beneficiari.

Centrul de zi va furniza servicii de recuperare, atât pentru beneficiarii celor două case de tip familial, cât şi pentru copiii cu dizabilităţi aflaţi în familii, în comunitate.

Citiți și: Un BMW a luat foc, în Argeș! Pompierii transmit de ce a ars!

Vor fi oferite programe individualizate de recuperare – reabilitare prin kinetoterapie, logopedie, terapie ocupaţională, consiliere psihologică, de psihopedagogie specială, terapie psihologică individuală şi de grup, consiliere şi sprijin pentru familiile beneficiarilor, programe recreative şi de socializare specifice copilului cu dizabilităţi, adecvate vârstei, particularităţilor şi potenţialului de dezvoltare a acestora, programe de educaţie specială individuală şi în grup pentru copiii cu dizabilităţi, servicii de consiliere socială.

Valoarea totală a proiectului este de 6.657.300 lei, din care finanţare nerambursabilă 4.568.942 lei.

(Foto descriptiv: romanialibera.ro)

HerasMed (555 x 222 px)
eurial 570×90