Dacia se află într-un top neașteptat!
Dacia își păstrează poziția de lider pe piața auto din România, potrivit celor mai recente date privind înmatriculările de autoturisme noi.
Chiar dacă piața auto a înregistrat o scădere în primele luni ale anului, constructorul de la Mioveni continuă să fie marca preferată a românilor, depășind principalii competitori la numărul de mașini înmatriculate.
În luna mai au fost înmatriculate 2.132 de autoturisme Dacia, în timp ce pe următoarele locuri s-au clasat Toyota, Skoda și Volkswagen.
Datele sunt bazate pe statisticile Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, centralizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Duster conduce clasamentul modelelor
La nivelul modelelor, Dacia Duster ocupă primul loc în topul înmatriculărilor, cu 979 de unități.
În clasament se regăsesc și alte modele ale producătorului român, precum Logan, cu 436 de unități, și Bigster, care a ajuns la 396 de autoturisme înmatriculate, confirmând interesul ridicat pentru noul SUV al mărcii.
În paralel, piața mașinilor electrificate continuă să crească, în timp ce segmentul SUV își consolidează poziția de lider în preferințele cumpărătorilor.
Cu toate acestea, Dacia rămâne reperul pieței auto românești, demonstrând că modelele produse la Mioveni continuă să se bucure de încrederea clienților.
Dacia se află într-un top neașteptat!
Sursa: ziare.com
Foto: descriptiv














