Kaia 930 x 120

definitivat

Doar două note de 10 la Definitivat în Argeș

Astăzi, 4 august, au fost afișate rezultatele finale la examenul național de definitivat.

Citiți și: Argeș: Doar două medii de 10 la Definitivat: S-au afișat rezultatele

Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2022), în județul Argeș, după soluționarea contestațiilor, este 69,33% (în creștere cu 3,69 puncte procentuale, comparativ cu rezultatele inițiale – 65,64).

Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse, 113 de candidați au fost promovați, având medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 107 de candidați.

Citiți și: Doar cinci note de 10 la Definitivat în Argeș

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune, în județul Argeș au fost prezenți 171 de candidați (96,06 %). Dintre aceștia, 8 candidați s-au retras; nu au fost candidați eliminați și nici lucrări anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 163 de candidați cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 113 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 (opt) – 10 (zece). Dintre aceștia, 2 candidați au fost notați cu 10, iar 7 candidați cu note între 9,50 și 9.99.

De asemenea, 47 de candidați au nota la examen între 5 și 7,99.

În urma contestațiilor depuse (40), au fost modificate rezultatele finale ale examenului pentru 38 candidați.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 4 august 2022, la ora 10:00, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat.

Foto descriptiv

555 X 222 CAPRA
HerasMed (570 x 90 px)