263×587 grota rece

Anunț important despre Dacia! Ce se întâmplă la uzina din Mioveni

Șeful Dacia vorbește

Uzina Dacia de la Mioveni continuă să fie unul dintre cei mai importanți exportatori ai României, iar în 2025 a reușit să vândă mașini, șasiuri și componente de peste un miliard de lei pe piețe îndepărtate, precum America de Sud și Australia.

Producția a fost ușor mai mică decât în 2024, însă schimbarea mixului de fabricație, odată cu apariția noului Bigster, a adus venituri mai mari pentru constructorul din Argeș.

930X122 MAIA
https://hevy.ro/ 555x222px

Una dintre noutățile importante este intrarea mașinilor produse la Mioveni pe piața din Australia, o premieră pentru uzina Dacia.

Chiar dacă acolo automobilele sunt comercializate sub sigla Renault, ele sunt fabricate în România. Exporturile către această destinație au depășit 50 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 10 milioane de euro.

În același timp, în America de Sud, acolo unde sunt trimise în principal componente și kituri CKD, vânzările au crescut cu aproximativ 250 de milioane de lei, ajungând la 1,2 miliarde de lei.

În schimb, exporturile către Asia au scăzut puternic, până la aproximativ un miliard de lei, față de 2,3 miliarde de lei în anul anterior, principala cauză fiind mutarea producției Duster în Turcia pentru piețele din regiune.

Europa a rămas principala piață pentru uzina din Mioveni, cu exporturi de peste 20,2 miliarde de lei, în creștere cu aproape 3 miliarde față de anul precedent.

Pe piața internă, Dacia a avut vânzări de 3,5 miliarde de lei, iar per total exporturile au reprezentat aproape 90% din vânzările companiei. Valoarea totală a exporturilor Dacia din 2025 s-a ridicat la 26,4 miliarde de lei, adică aproximativ 5,4% din exporturile totale ale României.

Deși producția totală a scăzut cu aproape 4%, la 297.049 vehicule, uzina a reușit să își crească veniturile datorită modelelor cu valoare mai mare. Duster a rămas principalul model fabricat la Mioveni, cu 175.482 de unități, însă vedeta anului a fost Bigster, produs în 100.375 de exemplare, în primul său an aproape complet de fabricație. Totodată, prețul mediu de vânzare al unui vehicul Dacia a crescut la aproximativ 19.000 de euro, de la 17.000 de euro în 2024.

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

Pe fondul acestor evoluții, Automobile Dacia SA a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 29,9 miliarde de lei, în creștere cu 7,6% față de anul anterior. Profitul operațional a urcat la 845 milioane de lei, iar profitul net a ajuns la 629 milioane de lei. În plus, compania a plătit către statul român un impozit pe profit de 298 milioane de lei.

Datele arată că, în ciuda unei ușoare scăderi de volum, uzina Dacia din Argeș rămâne un motor economic major, cu o amprentă tot mai puternică pe piețele externe și cu un rol esențial în exporturile României, conform profit.ro.

Anunț important despre Dacia! Ce se întâmplă la uzina din Mioveni

570 X 90 CAPRA 3
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti