Programul Rabla 2025 rămâne în așteptare, după ce startul ediției de anul acesta a fost amânat, iar ulterior suspendat pe termen nedeterminat.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că o decizie privind reluarea acestui program, dar și a celorlalte scheme derulate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), va fi inclusă în al doilea pachet de măsuri fiscale pe care premierul Ilie Bolojan urmează să și-l asume în Parlament.
Rabla 2025, oprit înainte de lansare
Conform calendarului inițial, programul Rabla 2025 ar fi trebuit să înceapă în 4 iunie, cu prima sesiune destinată persoanelor fizice programată pentru 19 iunie.
Cu doar o zi înainte de acest termen, autoritățile au anunțat suspendarea finanțării, fără a oferi inițial un termen clar de reluare.
Bugetul total alocat pentru acest segment era estimat la 610 milioane de lei, bani destinați subvenționării achiziției de autovehicule mai puțin poluante.
Pachetul doi de măsuri – cheia reluării programelor verzi
„Avem mai multe scenarii pentru programul Rabla persoane fizice. În funcție de bugetul de anul acesta, vom lua o decizie în coaliție. Banii pot fi folosiți doar pentru acele proiecte ce vizează reduceri de emisii, așadar sunt sub analiză toate proiectele de acest gen”, a explicat Diana Buzoianu, ministrul Mediului.
Decizia finală! Ce se întâmplă, de fapt, cu Programul Rabla 2025
Aceasta a precizat că toate proiectele gestionate de AFM – Rabla Clasic, Rabla Plus, Casa Verde Fotovoltaice și celelalte programe dedicate reducerii emisiilor – sunt evaluate individual și ar putea fi reluate în baza unui plan unitar ce va fi anunțat în curând.
Sprijinul promis: subvenții pentru mașini mai puțin poluante
Statul român ar urma să acorde, în cadrul reluării programului, următoarele prime de casare, în funcție de tipul vehiculului achiziționat:
– 37.000 de lei (aprox. 7.400 euro) pentru un vehicul 100% electric;
– 15.000 de lei (3.000 euro) pentru un plug-in hybrid sau o motocicletă electrică;
– 12.000 de lei (2.400 euro) pentru un model hibrid;
– 10.000 de lei (2.000 euro) pentru un vehicul pe benzină sau GPL.
Ministrul a subliniat că decizia finală privind continuarea sau restructurarea programelor verzi va fi anunțată în cadrul celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, așteptat la finalul lunii iulie.
Premierul Ilie Bolojan urmează să își asume răspunderea în Parlament pentru aceste măsuri.
Programul Rabla este unul dintre cele mai longevive și accesate programe de finanțare guvernamentală, contribuind anual la înnoirea parcului auto și la reducerea emisiilor poluante.
Suspendarea sa creează incertitudine în rândul celor care intenționau să își achiziționeze o mașină cu sprijin de la stat.
Sursă: promotor.ro







![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1005.jpeg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)