Hidroelectrica este supusă unui proces de redresare economică, în condiţiile în care la un moment dat s-a aflat în insolvenţă.
O măsură luată de societate este aceea de a vinde o parte dintre activele din patrimoniul său. Astfel, Hidroelectrica a lansat recent anunţul de vânzare pentru peste 30 de microhidrocentrale, două fiind din judeţul Argeş.
Este vorba de microhidrocentralele Călugăriţa, de pe Valea Argeşului, din bazinul râului Valea lui Stan, şi Frasin, din bazinul râului Dâmboviţa. Prima este scoasă la vânzare la preţul de 1.700.000 de lei plus TVA, iar cea de-a doua, la preţul de 4.600.000 de lei la care se adaugă TVA.
Cumpărătorii vor avea obligaţia să păstreze activitatea specifică a centralelor pentru cel puțin încă cinci ani după achiziţionare. (Foto: timpuldevalcea.ro)