- Publicat de: ePitești
- 28-04-2014, ora 12:23
- Economic
O NOUĂ MODĂ LA FISCUL DIN ARGEŞ: COLECTAREA VENITURILOR PE BAZĂ DE RUGĂMINȚI
Petre Cojocaru, directorul executiv al Finanţelor Publice Argeş, afirmă că nivelul încasărilor în judeţ este unul foarte bun, peste cel planificat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Citiți și: Mai mulți bani pentru milioane de români din 2025: Categorii de venituri majorate„Avem un judeţ în care încă se învârtesc rotiţele economice, încă se mai produce. De aici vin şi veniturile mai mari la bugetul de stat.”, spune Cojocaru. Rezultatele vorbesc de la sine: în cazul lunii aprilie gradul de încasare este de 154% (peste plan, aşadar), iar pe primul trimestru a fost de 110% (adică circa 450.000.000 de lei). În plus, anul 2013 a fost încheiat cu venituri mai mari cu 3% decât cele previzionate.
„Avem 140 de inspectori la serviciul Control. I-am instruit în felul următor: pe 3-4 ale lunii să sune la agenţii economici care au întârzieri la plată şi să îi roage să achite obligaţiile. Această metodă a adus numai în aprilie venituri de 8.000.000 de lei, pentru că unii agenţi economici mai uită. Când nu achită dările mai mult timp este clar că apelăm şi la somaţii şi executări silite.”, declară Petre Cojocaru, invitat în conferința de presă de astăzi a Prefecturii Argeş.
Citiți și: ANAF, sancțiuni de infarct!