New Profesional Consult 930 x 122

dacia

Surpriză MAJORĂ! Ce colos va deține acțiuni la Dacia

Un gigant petrolier din Arabia Saudită va deține 20 la sută din producția de motoare Dacia

Citiți și: Eveniment important azi în Mioveni

Gigantul petrolier saudit Aramco va intra în asocierea cu Renault și chinezii de la Geely și va deține 20% din producția de motoare a Dacia, precum și din centrele de cercetare din România, potrivit unui raport exclusiv Reuters, citat de Biziday și Ziare.com.

ARAMCO ESTE O COMPANIE DEȚINUTĂ DE STATUL ARAB

Potrivit sursei citate, într-un raport exclusiv, agenția Reuters informează că Renault și Geely Automobile din China sunt pe punctul de a finaliza un acord în urma căruia Aramco, producătorul de petrol din Arabia Saudită (deținut de stat) va primi 20% din conglomeratul care face motoare pe benzină și hibride pentru cele două firme de automobile.

Citiți și: Ziua Unirii Principatelor, marcată la Mioveni

Atât Renault, cât și Geely, își vor diminua la câte 40% participația la entitatea care va deține Renault Mécanique Roumanie (uzinele de motoare și cutii de viteză), precum și centrele de cercetare, proiectare și testare de la București și de la Titu.

Renault păstrează în continuare uzina de asamblare de autovehicule de la Mioveni, precum și fabrica de șasiuri, dar devine acționar minoritar la uzina de motoare și la celelalte entități asociate Dacia-Renault din România, care în total au aproape două mii de angajați.

Potrivit unui document al celor trei companii, văzut de Reuters, se urmărește înființarea în acest an a unei companii de propulsoare cu o capacitate de producție anuală de peste “5 milioane de motoare și transmisii hibride și cu emisii reduse”.

Investiția Aramco, care este cea mai mare companie de petrol din lume, ar fi folosită pentru a sprijini dezvoltarea tehnologiilor care ar prelungi viața motoarelor pe benzină și a celor hibride, într-un moment în care majoritatea producătorilor auto se concentrează pe trecerea la vehicule pur electrice.

Aramco ar contribui, de asemenea, la cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor de propulsie cu combustibil sintetic și motoare cu hidrogen, se arată în document.

Sursă: ziare.com

555 X 222 CUMPANA 2

Comentarii

Donaris 570×90