- Publicat de: admin
- 7-08-2015, ora 17:30
- Editorial
BUCURIA CONSUMATORULUI DE SEMINȚE ȘI DEMERSUL CORECT AL FISCULUI
Dacă recentul anunț al ANAF ar fi conținut textul că această instituție a fost premiată cu Nobel pentru colectarea taxelor – desigur, premiu ipotetic pentru această activitate – ecoul în mass-media nu ar fi fost nici pe departe atât de puternic precum anunțul de începere a unor inspecții fiscale împotriva unor categorii de persoane fizice, categorii cu rezonanță spumantă pentru publicul larg: cămătari, maneliști, vedete, persoane publice și alții asemenea.
Citiți și: Lovitură pentru românii cu banii la bancă! Taxe uriașe din 2025!Este timpul să dăm și o bilă albă acestei instituții pentru faptul că de curând s-a ridicat procedura de infringement începută împotriva României pentru lentoarea cu care se rambursa TVA. Încet, încet, lucrurile au intrat – cât de cât – pe un făgaș normal și, cu siguranță, unele rezultate încep să apară.
Verificarea veniturilor nedeclarate de către persoanele fizice este doar un act normal în orice țară civilizată, chiar dacă obiectul verificării îl reprezintă unele categorii socio-profesionale, cu blazon mai mult sau mai puțin sclipitor, cu sânge mai mult sau mai puțin regal, sau orice muritor de rând.
Citiți și: Taxe suplimentare pentru mașinile pe benzină și motorină! Se întâmplă în decembrieAnalizând din perspectiva salariatului cu mai mulți copii acasă, pentru care leafa abia ajunge de la o chenzină la alta, pentru care tichetele de masă sunt supuse impozitării pentru a mai cârpi ceva din buget, verificarea unor categorii care se afișează prin mass-media cu opulență – și, uneori, cu o inocentă lipsă de bun-simț – nu poate să fie decât semnalul că toți suntem tratați egal și, mai ales, că instituția are tăria de caracter să abordeze cazuri în care subiectele sunt tabu. Parafrazând, probabil că în unele locuri se va intra cu „tancul” pentru a identifica baza impozabilă, însă pentru publicul larg trebuie să înțelegem că acest demers este nu unul de moarte a păcătosului, ci de îndreptare a celui care greșește.
Desigur, vom fi în situația să analizăm subiectiv sau obiectiv, vor fi interpretări contradictorii și elemente justificative sau elemente probante interpretate în orice direcție, însă demersul este unul edificator. Înțelegem foarte exact că experiența de ansamblu a Fiscului pe tema verificărilor averilor personale și a veniturilor neimpozitate este destul de restrânsă, existând circa 30 de cazuri finalizate sau în faza de analiză. Metodele de verificare sunt la nivel de teorie, similar celor predate în universități și nu neapărat cu maximă valență practică. Vor exista și victime, vor exista și abuzuri, însă fenomenul nu trebuie oprit, ci trebuie continuat, perfecționat și adaptat realității, încurajându-se partea constructivă a doctrinei de impozitare, eliminându-se lucrurile neplăcute.
Și noi trebuie să mergem într-o direcție constructivă și vom putea afirma că am intrat în normalitate abia în momentul în care o astfel de știre nu va mai produce valuri în presa scrisă, radio sau televiziune.
Va trebui să înțelegem acest demers nu ca pe o vărsare de sânge, ca o vendetă sau ca o răzbunare împotriva unor așa-ziși oameni de succes, ci ca pe o punere în evidență a faptului că absolut toți contribuabilii sunt obligați, în egală măsură, să-și îndeplinească sarcinile fiscale care le revin în mod legal și legitim. (Articol realizat împreună cu Adrian Bența – Preluare din http://www.hotnews.ro/)