NOR CURIER 930X122

scenariu

ÎN ŞCOLI AM DESCOPERIT MAI MULT VID DECÂT COVID

A început anul şcolar şi, ca părinte a doi copii care merg la şcoală (în clasa I), respectiv la grădiniţă, sunt într-o situaţie complicată. Prima ţine de gestionarea timpului şi propria organizare, a doua de problemele generate de acest scenariu 2, hibrid sau cum doriţi să-i spuneţi.

Citiți și: PREFECTURA ANUNŢĂ UN SCENARIU DE RĂZBOI

Când au elaborat normele şi măsurile, cei de la minister cred că au confundat copiii cu vârste de până la 10 ani cu adolescenţii. Au introdus posibilitatea de a învăţa online, însă au lăsat la latitudinea fiecărei unităţi de învăţământ pe ce platformă se desfăşoară cursurile şi în ce condiţii.

Astfel, sunt nevoit să învăţ (eu în primul rând) cum se folosesc cel puţin două aplicaţii care până în prezent nu mi-au atras atenţia. Aflu că alţi părinţi intră cu alte soft-uri, unele mai intuitive, altele complicate.

Citiți și: SCENARIU EXTREM LA COTA 2000

Pe anumite grupuri se trimite un link pe care trebuie să dai click şi apoi să primeşti acordul cadrului didactic ca elevul să intre la curs.

Pe altele primeşti direct invitaţie şi te conectezi.

Deja am ameţit. Imaginaţi-vă că, teoretic, un copil de şapte anişori, trebuie învăţat să folosească aceste aplicaţii. Asta nu ar fi cine ştie ce, cu toţii am observat că noua generaţie prinde repede tot ce e legat de tehnologie. Problema e că toate aceste platforme nu sunt „omologate” pentru învăţământ. Nu avem o aplicaţie optimizată pentru predare online şi, mai grav, nu există o infrastructură în acest sens.

Astfel, ne trezim că a picat netul în şcoală şi profesorul nu mai poate transmite. Într-una din zile a picat curentul. Eu, ca părinte, mă învoiesc de la serviciu ca să-l supraveghez pe cel mic, măcar până înţelege ce e de făcut. Aştept şi tot aştept, iar într-un final primesc pe Whatsapp o fişă de lucru pe care cel mic trebuie să o rezolve.

Păi, dragi părinţi, încep să cred că soluţiile dovedite sunt cele mai bune în situaţii de criză. Ca şi cum drumul cel mai scurt e acela pe care-l cunoşti. Câtă vreme Ministerul Educaţiei nu a fost în stare să elaboreze un plan clar în acest scenariu şi a pasat responsabilitatea pe directorii de şcoli şi cadre didactice, iată unde am ajuns: la foaie şi la pix, acasă.

Nu e rău din punctul meu de vedere. Prefer să lucrez cu copilul după program, când sunt şi eu liniştit, şi el. El pentru că nu stă în faţa camerei Web (da, vă mărturisesc băiatului meu nu îi place deloc să stea în faţa camerei Web, nu se poate concentra şi e stresat – nu glumesc), eu fiindcă scap de acei factori imprevizibili care cauzează disfuncţionalităţi şi îmi mănâncă timpul degeaba.

Ştiţi care e problema cu învăţământul online la noi? Că s-a descoperit în vreme de pandemie! Dacă se introducea treptat, cu ani în urmă, se concepea şi dezvolta infrastructura, aplicaţiile, se aloca timp pentru acomodarea părinţilor şi elevilor – da, astăzi puteam face şcoală online fără probleme, cum se întâmplă în alte state.

La noi nu e cazul. La noi şcoala online e un VID care ne înghite timpul atât de preţios. Iar cei mici nu se aleg cu nimic, ceea ce este extrem de grav.

 

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90