Când ai funcția de viceprimar taci patru ani. Când o pierzi, descoperi brusc opoziția. O coincidență?
Din 2016 și până astăzi, 1 iulie 2026, cred că am lipsit de la cel mult trei-patru ședințe ale Consiliului Local Pitești.
Ordinare, extraordinare, mai lungi, mai scurte, mai tensionate sau mai plictisitoare.
Nu spun asta ca să mă laud. Spun asta pentru că eu cred într-un singur fel de jurnalism: cel făcut pe teren.
- Politica, „la mișto”? Marius Popescu-Silișteni (PMP), zero intervenții în CL Pitești. Iată pe cine ați votat! Degeaba!
- Pitești. Florin Dobre (AUR), fost șef de galerie la FC Argeș: Vocal în tribună, „mut” în ședințele CL, all inclusive în Thailanda
- Bătaie de joc! Câțiva lei pentru buget, milioane pentru gigantul MOL. E corect așa?
Un jurnalist care își ia informațiile doar din comunicate de presă și din fața calculatorului pierde esențialul.
În sala Consiliului Local sau la conferințele de presă vezi expresiile, reacțiile, jocurile politice, frustrările și interesele. Acolo înțelegi cu adevărat ce se întâmplă într-un oraș.
Iar în aproape zece ani am văzut multe.
Dar ceea ce au făcut consilierii USR la ultimele ședințe ale Consiliului Local mi s-a părut o demonstrație de imaturitate politică și un spectacol care nu are nicio legătură cu interesul piteștenilor.
Să vii în Consiliul Local și să refuzi să votezi aproape toate proiectele doar pentru că un proiect propus de tine nu a fost introdus pe ordinea de zi mi se pare, sincer, o bătaie de joc la adresa mandatului primit de la cetățeni.
Un consilier local este ales ca să voteze.
Pentru. Împotrivă sau abținere. Acestea sunt opțiunile.
Nu există opțiunea „m-am supărat și nu mai votez”.
Până și secretarul general al Primăriei, Cătălin Călugăru (foto) le-a atras atenția că situația nu este tocmai în regulă. La un singur punct au votat împotrivă (în penultima ședintă). În rest, au preferat să transforme ședința într-un exercițiu de imagine.

Iar circul a continuat.
Sincer, mie îmi era rușine de rușinea lor!
Nu pentru mine. Pentru imaginea Consiliului Local Pitești și pentru oamenii care urmăreau ședința în direct și probabil se întrebau dacă asta este politica pentru care merg la vot.
La finalul ședinței i-am spus direct lui Mihai Mihăilescu ceea ce scriu și astăzi public. În prezența colegilor săi, Ștefura și Dovleac, i-am spus că, în opinia mea, această atitudine are o explicație foarte simplă.
USR nu a obținut a doua funcție de viceprimar.
Și de aici începe tot spectacolul.
Întrebarea pe care o adresez public lui Mihai Mihăilescu este una simplă.
Unde este adevăratul Mihai Mihăilescu?
Cel din perioada 2020-2024, când a fost viceprimar și timp de patru ani nu l-am văzut având această energie revoluționară?
Sau cel de astăzi, care contestă aproape orice și transformă ședințele Consiliului Local într-un spectacol?
Pentru că cele două imagini nu se potrivesc.
Iar dacă tot vorbim despre moralitate și principii, atunci întrebarea este legitimă.
Când era viceprimar și încasa o indemnizație de peste 10 000 de lei lunară, de ce nu avea aceeași voce atât de puternică?
De ce nu am văzut același spirit combativ?
Ce s-a schimbat?
Principiile?
Sau funcția?
În această dimineață, la emisiunea colegului Edi Vasile, de la Politikia.ro, primarul Cristian Gentea a spus lucruri extrem de dure despre fostul său viceprimar.

A afirmat că, în cei patru ani de mandat, Mihai Mihăilescu „a luat indemnizația de viceprimar fără a se implica în nimic altceva”, că ulterior i-a cerut încă un mandat de viceprimar, iar răspunsul a fost că nu mai are încredere în el și în colegii săi.
Tot primarul a declarat că, în opinia sa, singurul om serios din USR Pitești este senatorul Mircescu.
Emisiunea poate fi urmărită AICI.
Sunt declarațiile primarului.
Eu însă trag concluziile din ceea ce văd, ședință după ședință, de aproape un deceniu.
Iar concluzia mea este că atunci când anumite funcții sunt obținute, liniștea se așterne.
Când funcțiile dispar, apar scandalul, circul și revolta.
Coincidență?
Fiecare cititor este liber să decidă.
Un lucru însă este cert.
Piteștenii nu i-au trimis pe consilierii locali în Consiliul Local ca să joace teatru.
I-au trimis să voteze.
Să dezbată.
Să convingă.
Să se opună atunci când cred că este cazul.
Dar să-și exercite mandatul.
Refuzul de a vota, ca metodă de protest, nu mi se pare un act de responsabilitate politică. Mi se pare un gest copilăresc și lipsit de respect față de cetățenii care i-au trimis acolo.
Și încă ceva.
Le-am promis cititorilor că voi scrie atunci când văd derapaje, indiferent de culoarea politică.
Astăzi a fost despre USR.
În perioada următoare voi scrie și despre PNL. Pentru că și acolo am văzut suficient de multe momente în care unii au tăcut atunci când aveau de câștigat ceva și au devenit brusc foarte vocali când interesele lor politice nu au mai fost satisfăcute.
Eu nu țin cu niciun partid.
Țin doar cu consecvența.
Iar consecvența în politică înseamnă să ai aceleași principii și când ești viceprimar, și când ești simplu consilier local.
Restul este doar… spectacol.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)














![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)