New Profesional Consult 930 x 122

concerte

PITEȘTIUL NU MAI E LOCUL ÎN CARE NU SE ÎNTÂMPLĂ NIMIC

Piteștiul nu mai e locul în care nu se întâmplă nimic. Prin anii ’90, un actual parlamentar, pe atunci solist vocal într-o trupă rock, spunea plin de amărăciune că Piteștiul este orașul în care nu se întâmplă nimic, referindu-se în special la viața culturală a urbei pe care o părăsise pentru a face carieră în Capitală.

Citiți și: Pitești: Săptămână plină de evenimente în Centru 

Exemplul lui a fost și este urmat de mii și mii de piteșteni talentați, care au considerat și consideră, pe drept cuvânt, că au șanse mult mai mari la celălalt capăt al autostrăzii. Cei mai mulți dintre oamenii locului au rămas aici, însă, încercând să-și facă un rost. A fost și cazul meu, devenit unul dintre jurnaliștii locali ai orașului, dar și al multor colegi de generație, pe care-i regăsesc acum peste tot acolo unde contează, în administrație, justiție, presă, educație, sănătate, cultură și sport.

Sunt piteșteni care au contribuit și contribuie la creșterea orașului, din toate punctele de vedere, iar unul dintre efectele acestei creșteri, pe care multora le este încă greu s-o observe, este faptul că Piteștiul a devenit, treptat, un loc atrăgător pentru organizarea de evenimente. Am avut revelația asta la începutul acestei săptămâni, pe care o petrec în orașul meu, în care, literalmente, în fiecare zi se întâmplă ceva. Și nu vorbesc aici de micile activități ale oricărei urbe, ci de evenimente anunțate pe diferite afișe sau pe Facebook, cu artiști cunoscuți și apreciați la nivel național și nu numai.

Citiți și: Proiect dorit cu ardoare de piteșteni: Investiție de peste 107.000 €

De exemplu, am avut, săptămâna asta, concertul unui mare artist, apreciat încă de pe vremea Liceenilor, urmat de recitalul celui mai apreciat, la acest moment, cântăreț de origine piteșteană și de turneul colegei sale de platou de la una dintre cele mai tari emisiuni de televiziune din România, și ea aflată în mare vogă. Iar la final de săptămână vine cel mai interesant musical al acestor ani, eveniment care este deja apreciat peste tot în țară. Nu trebuie uitate cele două spectacole de teatru cu trupe din București, care și-au făcut, de altfel, un frumos obicei din a trece mereu pe-aici.

Ați fi tentați să ziceți că asta e tot, dar șirul activităților care te fac să stai mai puțin în casă seara este departe de a se termina. Pentru că există și multe evenimente cu caracter local, cu nimic mai prejos ca valoare față de cele menționate anterior. Astfel, am participat cu drag la un festival de folk, la încheierea căruia au cântat doi artiști extrem de valoroși, al căror recital ar fi meritat, însă, mai multă promovare.

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90