- Publicat de: ePitești
- 22-03-2019, ora 16:58
- Editorial
PRIMAR… ÎNTRERUPT
Primar… întrerupt. Dacă aș fi votat pentru Cornel Ionică să-mi fie primar acum niște ani, nu prea mulți, la ora asta m-aș fi simțit frustrat. Păi, eu am avut încredere în el că o să-mi facă orașul frumos și bogat, și el nici măcar nu e în stare să-și ducă mandatul până la capăt?
Citiți și: Argeș. Primarul anunță o surpriză neplăcută: „Vă informez că viceprimarul este…”Bine, la fel m-aș fi simțit și dacă l-aș fi votat pe predecesorul domnului Ionică, pe Tudor Pendiuc, la ultimul mandat, pe care, tot așa, nu și l-a încheiat la termen. Sau, ca să ne mutăm în cealaltă parte a centrului orașului, aș fi avut aceeași frustrare dacă i-aș fi acordat, în 2012, votul lui Constantin Nicolescu pentru o nouă perioadă de patru ani în fruntea Consiliului Județean, având în vedere că nici el nu a rămas în funcție până la capătul respectivului interval de timp.
Dar mă tem că argeșenii care au fost în situațiile pe care tocmai le-am enumerat nu au avut nici măcar o secundă în vedere posibilitatea ca alesul lor să nu poată să-și exercite mandatul. Poate nu au fost informați că preferații lor erau vizați în anchete penale care puteau duce la suspendarea și chiar arestarea lor.
Citiți și: News ALERT: Primar reținut, ACUM!Sau poate n-au crezut că niște oameni atât de puternici ca domnii mai devreme menționați, care-și conduceau cu mână de fier instituțiile, ar putea fi clintiți din funcțiile respective. Totuși, cei trei au fost nevoiți să accepte că România este în continuare un stat de drept, în care justiția are întâietate.
Nu-mi dau seama, ca om care nu trăiesc zi de zi în Argeș, dacă cei care au venit în locul domnilor Nicolescu sau Pendiuc au fost mai buni sau mai răi, deși, dacă ar fi să mă iau după cele auzite prin sat, sunt destui cei care îi regretă pe foștii. Dar este cât se poate de limpede că ei nu vor reveni în funcțiile care le vor asigura, probabil, un loc în istoria recentă a Argeșului. Pentru că timpul lor, cu ajutorul justiției, a trecut.
După cum sunt gata să fac pariu că și vremea lui Cornel Ionică a trecut. Poate va reuși să conteste decizia prin care prefectul Dragnea l-a demis, după verdictul nefavorabil de la Agenția Națională de Integritate, și va reveni în funcție. Nu va fi decât o prelungire inutilă a unui mandat care oricum va rămâne în amintire drept singurul, și acela incomplet, al unui om care nu și-a putut depăși predecesorul.
Iar partidul său, ca orice mare partid, nu va avea nicio jenă să-l înlocuiască, așa cum s-a întâmplat și în cazul unor nume mai sonore. Firește că nu-l plâng, așa cum nu i-am plâns nici pe ceilalți foști. Au avut cu toții șansele lor, cam prea multe și cam prea generoase, aș îndrăzni să spun, ca să facă treabă. Iar rezultatele se văd, cu un județ care și-a pierdut treptat importanța economică și politică, în care, dacă nu ar fi Dacia, ar fi jale. Iar pentru asta nu sunt doar ei vinovați. Suntem și noi, cei care am dat, vreodată, vreun vot pentru cei care au condus orașul și județul, în unele cazuri știind deja că oamenii pe care-i votăm au probleme inclusiv penale.
Poate la alegerile care vin, la termen sau nu, ne informăm mai mult. Și credem mai mult în justiție. Și în valoarea omului care ne cere votul. Asta ca să nu mai avem, din nou, primar… întrerupt.