Mi-am dedicat ani destui televiziunii. Mai întâi în calitate de telespectator, mereu cu ochii pe ecranul de unde veneau tot felul de imagini. La început erau alb-negru, cu tovarășul și cu tovarășa, pe lângă care se mai strecurau niște desene animate sau vreun film considerat acceptabil pentru cenzura comunistă. Și ceva ce nu voi putea uita, revoluția în direct, cu execuția acelorași tovarăși, uciși de alți tovarăși, însetați de putere. După aceea televizorul a devenit color, cu politică peste tot, dar și cu muzică și filme pe care nu credeam că le voi vedea vreodată.

Urmarea firească, cel puțin pentru mine, a fost să trec, la un moment dat, de cealaltă parte a ecranului. Să devin unul dintre cei pe care-i urmăream înainte, reporter și/sau moderator. Au fost ani intenși, frumoși și urâți în egală măsură.

Am plătit dependența de televiziune prin probleme de sănătate, relații eșuate și pierderea multora dintre iluziile cu care am pornit la drum în respectiva meserie. Am și câștigat, însă, destul, de la prieteni și colaboratori buni la experiență de viață și adaptabilitate care îmi sunt de folos în fiecare zi a vieții mele de expat. Am ajuns și la o oarecare notorietate în târgul Piteștilor, care, spre marea mea mirare, încă mai persistă și acum, la ani buni de la ultimele mele emisiuni.

De ceva vreme, însă, mi-am pierdut credința în televizor. Nu mai pot urmări niciun talk-show pentru mai mult de 2-3 minute. Nu mai am încredere în ce spun oamenii la televizor, deși în urmă cu ceva ani eram și eu acolo. La început am crezut că e ceva în neregulă cu mine. Dar am văzut că fenomenul este generalizat. Oamenii din generația mea, dar mai ales cei care vin după noi nu mai cred în zeul televizor. Au alte ecrane la care se închină. Rețelele sociale fac legea în zona informației, în care sursele online devin și ele din ce în ce mai căutate. Iar presa clasică, în special televiziunea, se bazează din ce în ce mai mult pe online și rețele sociale. Astfel că nu e zi să nu vezi știri despre ce-a mai postat cutare pe Facebook sau ce-a mai scris cutare sursă online.

Chiar publicația pe care o citiți acum, ePitești.ro, a fost și continuă să fie citată, oficial sau mai puțin legal, de alte mass-media, televiziune, radio și/sau presă scrisă. Este o evoluție normală a domeniului în care am pășit, acum nouă ani, mai degrabă circumspect. Astăzi, însă, online-ul face legea.

Iar dovada cea mai bună sunt alegerile din ultimii ani, de peste tot. Online-ul l-a făcut președinte pe Trump, a adus Brexit-ul, l-a adus pe comediantul Zelensky în fruntea Ucrainei și a propulsat partide și alianțe noi, de genul USR/Plus și Pro România, în prim-planul politicii de la noi.

Iar trendul va continua și în alegerile prezidențiale din toamnă, acolo unde cei care nu au o prezență online serioasă n-au ce spera. Și mă refer la partidele blocate în trecut, care cumpără în vrac spații de emisie la televizor la pachet cu moderatori prietenoși pentru candidați care nu inspiră nimic pentru cei care se trezesc și adorm cu nasul în telefon. Aceștia, însă, tocmai au descoperit plăcerea votului, iar pentru ei televizorul este mort. Îl folosesc pentru Netflix sau pentru jocuri, dar nu se uită la știri și emisiuni.

Am ajuns și eu în rândul lor și nu-mi pare rău. Se numește evoluție și nu-i scapă nimeni. Aviz amatorilor care încă n-au aflat că viitorul informației, la fel ca mare parte din prezent, este online. Iar viitorul președinte al României va fi hotărât nu la antene sau realități televizate, ci pe net.

• Distribuie:
• Distribuie
•