Tranziția s-a încheiat. În ultimele două săptămâni am petrecut cel puțin o oră în diferite locuri din mai multe țări din Europa Centrală și de Est, cel mai mult în România și mai ales în județul Argeș.

Am vizitat, cu ocazia asta, Clujul, pentru prima dată în viața mea, descoperind o urbe cu nimic mai prejos decât orașe comparabile ca mărime și istorie din țări considerate mult mai dezvoltate. Am ajuns și la Alba-Iulia și Hunedoara, pentru a vedea celebrele obiective istorice din respectivele orașe. În special orașul Marii Uniri a fost o surpriză mare, datorită modului în care au fost folosite fondurile europene pentru amenajarea zonei cetății, cu nimic mai prejos față de obiective similare din restul Europei.

Am fost și la primul meu festival din mediul rural, la Corbi, unde m-am simțit la fel ca la orice alt eveniment cu mult public, din alte țări, în ciuda micilor probleme inerente primilor pași în organizarea unei asemenea activități. Am umblat și prin zona de graniță a Ungariei, dar și prin capitala țării vecine.

Am ajuns prin Austria și prin Germania, în zone foarte civilizate, precum Viena, dar și mai puțin cunoscute, precum orașul bavarez Ingolstadt. Am mers cu mașina pe tot felul de drumuri, de la autostrăzi de mare viteză în Germania la drumuri de pustă maghiară, pline de gropi și fără țipenie de om pe kilometri întregi. Am urcat pe serpentine care fac Dealul Negru să pară jucărie atât în Ardeal, cât și prin Austria.

Am întâlnit tot felul de oameni, și prietenoși, și mai puțin drăguți, în absolut toate locurile. Am vizitat, ca în orice vacanță, hoteluri de tot felul, cel mai bun fiind, cumva nu foarte surprinzător, cel din Cluj. Am fost la restaurante elegante, și în România, și în afară, și nu mi s-a părut că cele din Budapesta sau Viena sunt cu mult peste cele din Cluj, din centrul vechi al orașului.

Am ajuns și pe la cunoscute restaurante din Pitești, care ar putea, cu mici îmbunătățiri, să rivalizeze și altfel decât prin prețuri cu localurile din Vest. După aceste două săptămâni, petrecute și în țara mea de origine, și prin alte țări de prin preajmă, am simțit, pentru prima dată, că nu mai suntem diferiți.

Noi, ca nație, și noi, ca popor, ne-am încheiat în mare parte tranziția către lumea pe care cândva o cons„ideram civilizată, în contrast cu a noastră. Avem aceleași haine, aceleași mașini, aceleași servicii, aceleași prețuri, aceleași festivaluri ca peste tot. Avem zone mai dezvoltate, și zone mai puțin evoluate. Avem peisaje superbe, dar și locuri cu care nu ne mândrim. La fel și ungurii, de exemplu.

Ce ne lipsește nouă, însă, este însemnătatea pe care societățile vestice o acordă omului, cetățeanului de rând, contribuabilului. De aceea situații ca cele de la Caracal încă se mai întâmplă des la noi, iar la alții sunt mai degrabă excepții. Când vom rezolva și această problemă, vom fi cu un mare pas mult mai aproape de locul pe care-l merităm în Europa și în lume.

Iar pentru a ajunge acolo ne trebuie în primul rând oameni implicați, cu minte și experiență, gata să se pună în slujba comunităților lor. Nu zic că unul ca Emil Boc, ca să dau doar un exemplu, ar trebui clonat, pentru că avem și noi, în Argeș, destui oameni care se pot compara cu el, cum ar fi primarul Baciu de la Corbi.

Trebuie însă să-i găsim, să-i convingem să se implice și să-i alegem în detrimentul actualilor edili, cei mai mulți dintre ei clar incapabili să facă treaba pentru care au fost aleși. Hai că se poate…

• Distribuie:
• Distribuie
•