Elevi spionați în toalete! Directorul urmărea TOT de pe telefon!
Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea reglementărilor privind protecția datelor personale.
Conform unei anchete realizate de autoritățile competente, unitatea de învățământ a instalat camere de supraveghere video și audio, inclusiv în grupurile sanitare, ceea ce a dus la o încălcare gravă a normelor de confidențialitate.
Supraveghere excesivă în liceu
În urma unei sesizări, ANSPDCP a demarat o investigație care a confirmat faptul că, în cadrul liceului, camerele de supraveghere nu erau limitate la zonele publice sau de învățământ, ci erau amplasate și în toalete.
Mai mult, imaginile captate erau trimise în direct către biroul directorului, care avea acces la ele inclusiv pe telefonul mobil personal.
Aceasta a constituit o încălcare flagrantă a Regulamentului General privind Protecția Datelor (RGPD), care impune restricții clare privind instalarea camerelor de supraveghere, în special în zonele private cum sunt grupurile sanitare.
Măsuri luate de autorități
În urma investigației, ANSPDCP a aplicat două avertismente liceului și a impus măsuri corective urgente.
Printre acestea se numără revizuirea procedurilor interne de supraveghere video pentru a respecta reglementările legale și limitarea accesului la imagini doar persoanelor autorizate.
Elevi spionați în toalete! Directorul urmărea TOT de pe telefon!
Totodată, autoritățile au solicitat ca accesul la imagini să fie securizat, pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestora.
Regulamente stricte pentru utilizarea camerelor de supraveghere
Legea prevede că sistemele de supraveghere audio-video pot fi instalate doar în anumite zone ale școlilor, cum ar fi sălile de clasă, holurile, sălile de sport sau în afacerea clădirilor, dar nu în vestiare sau grupuri sanitare.
Aceste reglementări sunt menite să protejeze intimitatea elevilor și să asigure un mediu școlar sigur, fără abuzuri sau invadarea vieții private.
Dacă instituțiile nu respectă măsurile stabilite de autoritățile competente, riscă amenzi severe.
Conform legislației în vigoare, sancțiunile pentru încălcarea reglementărilor privind protecția datelor personale pot varia între 10.000 și 200.000 lei, în funcție de gravitatea cazului, scrie digi24.ro.
Foto: hotnews.ro