- Publicat de: Ionela Iordachita
- 18-06-2022, ora 9:30
- Știri
Evenimente noi la Centrul Cultural Pitești
Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 20-24 iunie 2022, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Citiți și: Pitești. Urmează o săptămână plină de evenimente captivanteARMONII ARGEȘENE
Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, luni, 20 iunie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Noua ediție a Cenaclului <Armonii Argeșene> are drept invitați speciali pe publicistul Gheorghe Mohor și pe poetul dr. Constantin Teodor Craifaleanu, care vor susține medalionul literar cu tema <Eminescu, cântând iubirea…>. Argumentul este legat de faptul că, pe data de 15 iunie a fiecărui an, amintim de trecerea în eternitate a poetului național Mihai Eminescu”, spune Adrian Mitroi.
Citiți și: Pitești: Se pregătesc evenimente de mare interes în Centru! Oamenii sunt așteptațiPOEȚI ȘI FILOSOFI ARGEȘENI
Prelegerea cu tema „Poeți și Filosofi Argeșeni. Ion Barbu și Petre Țuțea”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Cultură și credință în societatea contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept a Universității Pitești, eveniment care va avea loc luni, 20 iunie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Ion Barbu, cu numele său de botez Dan Barbilian, s-a născut la 19 martie 1895 la Câmpulung, Argeș. A fost un poet și matematician român. Cursurile școlii primare și apoi gimnaziul le-a efectuat în Pitești și Câmpulung.
A fost un strălucit matematician și unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc, fiind, de asemenea participant la avangarda artistică românească, dar și un adept al curentului literar și filosofic intitulat gândirism.
Petre Țuțea s-a născut la 6 octombrie 1902 în comuna Boteni, județul Muscel, astăzi județul Argeș. După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Țuțea urmează între anii 1913-1917 cursurile gimnaziului <Dinicu Golescu> din Câmpulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați, astfel că trei ani (1917-1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească.
În perioada 1948-1964 filosoful cunoaște prigoana regimului comunist, fiind condamnat și închis pe nedrept. A fost economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, militant naționalist.
Filosofia lui Petre Ţuţea desprinsă dintr-o conştiinţă naţională originală se întemeiază pe viziunea religioasă ortodoxă asupra naturii şi societăţii umane, fixând locul şi rolul omului în cosmos într-o dimensiune axiologică dominantă de o ierarhie proprie de valori şi de sensuri universale concentrată în formula triadică: Dumnezeu-Natură-Om, în care Dumnezeu este autorul creaţiei.
Am ales această temă pentru expunerea noastră, motivat de faptul că cei doi mari creatori de cultură înnobilează meleagurile argeșene, dar și pentru a pune în valoare unitatea spiritului uman manifestat în gândirea și creația matematică, filosofică și poetică”, spune Marius Andreescu.
RĂZBOIUL – IMPACTUL PSIHOLOGIC ASUPRA COPIILOR
Dezbaterea cu tema “Războiul – impactul psihologic asupra copiilor”, în cadrul proiectului sub genericul “Ferestre culturale”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-l invitat pe dr. Ali Al-Qadi, președintele Uniunii Generale a Comunităților Palestiniene din Europa, eveniment care va avea loc marți, 21 iunie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Istoria umanității este plină de diferite tipuri de războaie, conflicte și dispute și aproape nicio țară din lume nu a suferit de flagelul războiului, de circumstanțele sale dificile și de efectele dezastruoase în toate domeniile și la toate nivelurile -de mediu, urbanizare, infrastructură, economie și altele.
Efectele războiului nu se opresc aici; mai degrabă se extind la populație și ajung la sufletele și trupurile oamenilor, lăsând răni, dureri și amintiri care îi însoțesc pe viață și, bineînțeles, acest impact va fi mai mare și mai periculos în inimile copiilor și ale celor slabi. Care sunt aceste efecte și cum pot fi tratate pentru a le atenua impactul vom vorbi la noua noastră întâlnire”, spune Ahmed Jaber.
REVISTA CURTEA DE ARGEȘ – 12
Prelegerea cu tema “Revista Curtea de la Argeș – 12”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Teme culturale în emoții raționale”, coordonat de scriitorul, eminescologul și profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 22 iunie, de la ora 11.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.
„Revista <Curtea de la Argeș> a sărbătorit 12 ani de la apariție. La <Zilele revistei> (11-12 iunie 2022) au participat peste 100 de personalități ale culturii române din Republica Moldova, Serbia și România: compozitori, scriitori, editori, artiști plastici, cantautori, actori, jurnaliști, militari, colecționari. Genialul compozitor român Eugen Doga a fost invitatul de onoare al acestei aniversări.
Excelența Sa, doamna Ambasador Iuliana Gorea Costin, a onorat de asemenea sărbătoarea de la Curtea de Argeș. Au fost lansate cele două volume dedicate domnului academician Eugen Doga: <Contemporani cu eternitatea, Eugen Doga. Mergând după soare> și <Dimensiunea unui dar providențial. Eugen Doga>, apărute la Editura <UZP> București, ediție îngrijită de Iuliana Gorea Costin și Eugenia Tofan.
Peste 12 edituri și 10 redacții de reviste culturale au prezentat cele mai recente publicații, cu prezența și luările de cuvânt ale autorilor (peste 50 de volume). O atenție deosebită s-a acordat operei lui Urmuz, cel mai important scriitor al Avangardei române, născut la Curtea de Argeș și operei lui Eminescu.
Volumul <Liber Omicorum. Academician Gheorghe Păun’ s 70th Birthday>, apărut la Editura <Bibliostar> din Râmnicu Vâlcea, a omagiat activitatea științifică și culturală a domnului academician, inițiatorul revistei argeșene de ținută academică și a <Podului de reviste>, împreună cu regretatul prieten domnul academician Nicolae Dabija.
Din Serbia, au onorat festivitățile redactori ai revistei <Libertatea> (<Ziar al românilor din Serbia>) și ai revistei <Lumina> (<Revistă de literatură, artă și cultură transfrontalieră>), revistă a Casei de Presă și Editură <Libertatea> (Pancevo).
În interpretarea unui cvintet al Filarmonicii din Pitești au fost audiate compoziții ale domnului academician Eugen Doga. Pe scena Centrului Cultural <George Topârceanu> s-au recitat versuri și s-au cântat melodii dedicate Basarabiei Române.
Au fost acordate diplome aniversare invitaților și colaboratorilor revistei <Curtea de la Argeș> din partea <Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni>, Filiala Argeș, și a Asociației de Vexilologie <Tricolorul> (președinte istoricul George Rotaru). Întreaga activitate a fost binecuvântată de prezența și <Cuvântul> Î. P. S. Calinic, Arhiepiscop de Argeș și Muscel. Trăiască Nația!”, spune Lucian Costache.
DORINȚA DE CUNOAȘTERE A ADOLESCENTULUI
Dezbaterea cu tema „Dorința de cunoaștere a adolescentului”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Adolescență, entuziasm, libertate, înțelepciune”, coordonat de poetul și profesorul de filosofie George Badea, având-o invitată pe dr. fizioterapeut Petruța-Daniela Mihăilescu, eveniment care va avea loc miercuri, 22 iunie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Ce este cunoașterea? Pare simplu să răspundem la această întrebare? Eu cred că nu-i deloc ușor! Ca ființe umane ne stă în putință să dobândim cunoștințe despre lumea în care trăim.
Această capacitate nu este infailibilă, căci adesea lucruri pe care le credem adevărate se dovedesc false, iar ce credem fals se dovedește adevărat. Marii gânditori s-au aplecat îndelung asupra fenomenului cunoașterii omenești. Ei au arătat că, oricât ar fi de greu să le separăm, simpla opinie și cunoașterea nu trebuie deci confundate!
De aceea, părerile (opiniile ideile, credințele) pe care ni le formăm cu ajutorul simțurilor, prin experiență, nu reprezintă cunoașterea veritabilă, știința.
Dar cum se manifestă dorința de cunoaștere a adolescentului, mai ales că vorbim de cineva care se află în cea mai complicată etapă de dezvoltare (fizică, psihică, relațională) din viața umană? Noica ar spune simplu: <asta trebuie știut!> Cunoașterea adolescentului se manifestă pe fondul unor conflicte interne și externe (cu familia sau mediul), prin prisma unei nevoi crescute de apartenența la grup, prin experimentarea unor relații tensionate și trăirea unor emoții intense.
Nu trebuie uitat faptul că acum, în adolescență, cresc comportamentele de risc, se manifestă o anxietate crescută, de multe ori se ajunge la depresie, se utilizează excesiv tehnologia… Subiectul cunoașterii la <vârsta extremelor> este incitant, extrem de discutat, generând multiple și variate întrebări”, spune George Badea.
NUANȚE DE SUFLET
Vernisajul expoziției de pictură sub genericul “Nuanțe de suflet”, autoare Doina Lungan, miercuri, 22 iunie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții, eveniment inițiat de profesoara Sofia Vasilescu, directorul Clubului Copiilor din orașul Costești.
„Doina Lungan mi-a făcut întotdeauna o impresie foarte bună, atât cu simțul artistic pe care și-l manifestă vădit în tot ce întreprinde, cât și ca om. Am văzut lucrările ei și m-au încântat. Sunt vii, vibrante, emană forță, echilibru, proporție și o viziune artistică profundă și hotărâtă.
De altfel, este și o croitoreasă foarte iscusită… Și pentru asta trebuie talent, pictura și creația vestimentară mergând mână în mână. De altfel, la doamna Lungan talentul este nativ, ea neavând studii în domeniul artelor vizuale, dar acest lucru n-o împiedică să se exprime artistic într-o manieră absolut originală și valoroasă. Sunt convinsă că o să impresioneze cu lucrările ei și o recomand cu toată căldura”, spune prof. Sofia Vasilescu.
AUTOSABOTAREA
Prelegerea cu tema “Autosabotarea”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală sub genericul “Arta Devenirii”, susținut de scriitoarea Silvia Grigore, eveniment care va avea loc joi, 23 iunie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Vom vorbi despre <Autosabotare>. Dacă oamenii ar înțelege că ei sunt cei mai mari dușmani ai lor, omenirea ar fi cu totul alta. Aflând despre cum singuri ne punem bețe în roate, poate vi se va părea ireal, dar, cu toate acestea, autosabotarea este mai reală decât ne putem imagina.
Zilnic, oameni de pretutindeni acționează, de cele mai multe ori inconștient, contra obiectivelor proprii, iar rezultatele sunt dezastruoase. Prin autosabotare ne inducem stări de anxietate și teamă și de cele mai multe ori ne îndepărtăm de obiectivele propuse, consumând energie și ajungând la epuizare fizică și mentală.
Vom aborda subiectul în plan personal, profesional, social, relațional și chiar național și global, pentru că da, mințile ordonate pot salva planeta”, spune Silvia Grigore.
CREȘTINISMUL ÎN CONTEMPORANEITATE
Dezbaterea cu tema “Creștinismul în contemporaneitate”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Confluențe literare”, coordonat de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Allora Albulescu, avându-l invitat pe scriitorul Adrian Georgescu, eveniment care va avea loc joi, 23 iunie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Evenimentul are loc sub egida Fundației literare <Liviu Rebreanu>, unde-i aștept pe toți cei interesați”, precizează Allora Albulescu, președintele fundației.
Noul proiect cultural-educativ sub genericul „Carte-mparte”, susținut de prof. dr. Gabriela Georgescu, proiect care poate fi urmărit exclusiv online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești.
„În cadrul proiectului cultural-educativ <Carte-mparte> vom lansa seria <Valorile mele, valorile comunității>. Ne propunem să ne adresăm în special tinerilor, având ca obiectiv principal înțelegerea sistemului personal de valori și felul în care acesta se reflectă în comunitatea în care trăim. Organizată în formula unei prezentări înregistrate, ce va permite vizionarea în orice moment disponibil, seria va cuprinde explicații și exemplificări, cu aplicare pe textele literare populare și culte”, precizează Gabriela Georgescu.
FESTIVITATE DE PREMIERE
Festivitatea de acordare a premiilor Concursului Național de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”, eveniment care se va desfășura vineri, 24 iunie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Ediţia a XXII-a a Concursului Național de Poezie de Dragoste <Leoaică tânără, iubirea…> care se desfășoară anul acesta în perioada 3 mai – 24 iunie 2022, a atras participanți din toată țara.
Primirea plicurilor cu poeziile participante la concurs abia s-a încheiat de câteva zile, iar juriul încă lucrează la stabilirea câștigătorilor acestei ediții. Sperăm ca dintre cei 24 de participanți la concurs să îi selectăm pe cei mai buni”, spune poetul Virgil Diaconu, președintele juriului, directorul revistei „Cafeneaua literară”.