- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 18-04-2024, ora 9:45
- Știri, Video
Exclusiv! Primele imagini cu pasarela care leagă Argeș Mall de restul orașului
Exclusiv! Primele imagini cu pasarela care leagă Argeș Mall de restul orașului
Citiți și: Haos în trafic: Camion răsturnat lângă Argeș MallUpdate 3: Primăria Pitești a transmis:
„Astăzi, 18 aprilie 2024, a fost inaugurată pasarela auto-pietonală ce va face legătura între cartierul Tudor Vladimirescu și zona centrală a municipiului Pitești, prin Bulevardul Republicii.
Citiți și: Exclusiv/ Pitești: Două puștoaice s-au luat la bătaie la Argeș MallConstrucția, care marchează deschiderea Argeș Mall, va fi oferită de către dezvoltatorul Prime Kapital autorităților locale pentru folosul comunității.
Pasarela auto-pietonală are o lungime totală de 450 m. Și este alcătuită dintr-un tronson dublu-sens cu o lungime de 186 m peste calea ferată spre strada Tg. din Vale și două tronsoane simplu sens de urcare și coborâre, cu o lungime cumulată de 264 m, paralel cu Bd. Republicii.
Suprafața totală carosabilă și pietonală a pasarelei este de peste 4.000 mp.
Peste 400 de oameni au fost implicați în construcția pasarelei, pentru care s-au folosit 3.500 mc de beton (echivalentul a aproximativ 50 de case) și peste 2.000 de tone de metal.
Alături de primarul Cristian Gentea și de administratorul public Lucrețiu Tudor, la inaugurare au fost prezenți reprezentanții Prime Kapital – Argeș Mall:
-Valentin Mirică – project manager Prime Kapital,
-Dragoș Stancu – asset manager Prime Kapital,
-Andreea Dumitru Stancea – manager Argeș Mall.
Edilul municipiului Pitești a mulțumit partenerilor pentru realizarea acestui proiect important pentru comunitatea piteșteană:
„În 20 octombrie 2022, alături de Valentin Mirică, project manager Argeș Mall – Prime Kapital, săpam, în mod simbolic, prima lopată la fundația pasajului din Tudor Vladimirescu!
Astăzi, 18 aprile 2024, tot împreună cu partenerul nostru inaugurăm pasarela auto-pietonală ce fluidizează traficul și leagă cartierul Tudor Vladimirescu de restul orașului.
Construcția rutieră a fost cedată municipiului!
Valoarea investiției Prime Kapital în Argeș Mall, în Pitești, este de aproximativ 102 milioane de euro, din care 8 milioane de euro reprezintă costul investiției în pasajul public.
În plus, au fost amenajate de către partener un parc și alei pietonale cu o suprafață totală peste 20.000 de metri pătrați, parte din proiectul de dezvoltare a celui mai mare centru comercial din județul Argeș.
Le mulțumim pentru implicare în cel mai mare proiect de infrastructură din municipiu!”
Această inițiativă reflectă angajamentul Prime Kapital pentru îmbunătățirea calității vieții și pentru promovarea unei mobilități durabile și sigure:
„Prime Kapital, prin proiectele dezvoltate, urmărește să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor din comunitățile locale, lucru care considerăm că a fost realizat și în acest caz, prin construirea acestui pasaj.
Pasarela nu este doar o simplă construcție de beton și oțel, ci reprezintă o legătură între două părți ale orașului, care va facilita, începând de astăzi, 18 aprilie, accesul oamenilor în siguranță la locuri de muncă, educație, servicii și divertisment.
A fost un drum lung și, cu bucurie, finalizat astăzi, pe parcursul căruia am beneficiat de susținerea continuă a domnului primar, a reprezentanților Primăriei Municipiului Pitești și a tuturor autorităților locale implicate în acest proiect, iar, pe această cale, doresc să le mulțumesc.
Aș dori să mulțumesc și celor peste 400 de oameni – de la arhitecți și ingineri până la muncitori – care, prin efort comun și dedicare, au contribuit la transformarea acest proiect în realitate.
După cum am declarat și în trecut, Prime Kapital va dona cu titlu gratuit această investiție de peste 8 milioane de euro Municipiului Pitești.
Vă mulțumesc tuturor pentru prezența voastră la acest moment deosebit, iar pe 25 aprilie vă așteptăm în număr cât mai mare la deschiderea Argeș Mall, cel mai mare centru comercial din județul Argeș.” – Valentin Mirică, Project manager Argeș Mall.
Update 3: Pe pasarela de la Argeș Mall au început să circule vehiculele.
Iată primul autoturism care a trecut în zonă:
Update 2: Pasarela a fost inaugurată:
Update 1: Imagini LIVE puteți urmări mai jos:
Știrea inițială: În câteva minute va avea loc inaugurarea pasarelei publice care face legătura dintre cartierul Tudor Vladimirescu, respectiv Argeș Mall, și centrul Piteștiului.
Investiția este realizată de cei de la Prime Kapital, odată cu proiectul Argeș Mall.
Vor lua parte la eveniment Valentin Mirică, Project Manager Prime Kapital Development și Cristian Gentea, primar al orașului Pitești.
Exclusiv! Primele imagini cu pasarela care leagă Argeș Mall de restul orașului
Pasarela va fi dată în administrare municipalității.
Amintim că valoarea investiției Prime Kapital la Pitești este de aproximativ 102 milioane de euro, din care aproximativ 8 milioane de euro reprezintă costul investiției în pasaj.
Știre în curs de actualizare