HerasMed (930 x 122 px)

greva

Greva profesorilor continuă! Care e situația în școli

Greva profesorilor continuă! Care e situația în școli

Citiți și: Noi vouchere de până la 4.000 de lei! Cine poate beneficia

Greva profesorilor continuă! Astfel că, ne aflăm în a treia săptămână de când s-a declanșat greva generală din învățământ, prima din ultimii 18 ani.

Majorările salariale prevăzute în ordonanța de urgență nr. 53/2023, adoptată joi de Guvern, au fost respinse de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă, aceștia considerând sumele prea mici.

Citiți și: Veste de ultimă oră pentru toți elevii din România. Decizie neașteptată

Ce transmite Ministerul Educației

Ministerul Educației a transmis marți, 6 iunie, printr-o informare de presă că în perioada 31 mai – 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic).

Față de datele primite în 31 mai, astăzi, 6 iunie, se constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate județele, cu excepția județului Covasna (+1,1%). 

La nivel general, cei mai mulți angajați din sistemul preuniversitar și-au reluat activitatea în județele:

– Vâlcea (12,6%);

– Ialomița (11,8%);

– Teleorman (11%);

– Botoșani (10,3%);

– București (9%);

– Buzău (8%).

În perioada 31 mai – 6 iunie, și-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice. 

La nivel național, conform raportărilor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, în 1.007 unități de învățământ procentul cadrelor didactice de participare la grevă este 0 (cu 168 de unități mai mult decât în 31 mai), iar în 233 de unități participă întregul personal didactic (cu 42 de unități de învățământ mai puțin față de 31 mai). 

Precizăm că niciun județ nu a raportat o participare la grevă a personalului din învățământul preuniversitar de 100%.”, a mai transmis Ministerul Educației.

Sindicatele reacționează: 86,93% dintre greviști continuă protestul!

În urma acestei informări, sindicatele din învățământ au reacționat, anunțând faptul că 86,93% dintre greviști continuă protestul.

De fapt, datele transmise inițial de Ministerul Educației au fost calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat.

Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” transmite:

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei.

Menționăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă.

Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ.

Procesul educațional va intra, cel mai probabil, în prelungiri

Având în vedere acest fapt, cel mai probabil vor urma prelungiri atât în ceea ce privește cursurile, încheierea situației școlare, dar și examenele naționale: Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

Subiectul pe larg AICI – Se anulează Evaluarea Națională și BAC-ul? Răspuns OFICIAL

Bacalaureatul, așa cum era inclus în calendarul de activități școlare, ar fi trebuit să înceapă pe data de 12 iunie cu evaluarea competențelor, iar Evaluarea Națională ar fi trebui să înceapă pe 19 iunie.

În contextul în care examenele naționale se vor amâna pentru o dată viitoare, cel mai greu ar urma să le fie absolvenților de clasa a XII-a care doresc să se înscrie la o facultate în străinătate.

Președintele României, despre profesori: „Cum îndrăznește cineva…”

Și șeful statului, Klaus Iohannis i-a criticat dur pe profesori când s-a adus în discuție greva generală din învățământ.

Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?

Este o generație întreagă care trebuie să dea BAC și să meargă la universități.

Deci, îi punem în dificultate? Este o generație întreagă care dă examenul de capacitate.

După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, încă o dată, le-au dat tot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva?”, a declarat președintele joi, 1 iunie, în cadrul unei conferințe de presă susținută cu prilejul Summitului CPE din Republica Moldova.

Foto principal: descriptiv

Kaia 555×222
HerasMed (570 x 90 px)