930 x122 grota rece

lege

Important! Măsură de ultim moment ce vizează toți locatarii!

Important! Măsură de ultim moment ce vizează toți locatarii!

Citiți și: Staționarea mașinilor cu motorul pornit, interzisă

Pe lângă modalitatea actuală de a obține menţiunea privind stabilirea reşedinţei, adică viza de flotant, respectiv la cerere, va fi introdusă și posibilitatea de a o obține automat, la mutarea într-o locuință închiriată.

Potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor.

Citiți și: Guvernul a aprobat Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii

Viza de flotant se va putea obține automat, în format electronic, doar în cazul contractelor de închiriere declarate la autorități.

Astfel, se va reglementa posibilitatea de a obține viza de flotant și în mod automat, nu doar la cerere, ca acum.

Așadar, potrivit documentului, menţiunea privind stabilirea reşedinţei se va înscrie în actul de identitate:

– la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară, adică varianta actuală;

– automat, în format electronic, prin schimbul de informaţii dintre organul fiscal competent şi serviciul de evidenţă a persoanelor competent.

Se utilizează un formular standardizat, elaborat în acest sens, care conţine informaţiile necesare eliberării vizei de reşedinţă pentru persoanele care închiriază bunuri imobile cu destinaţia de spaţii de locuit.

Apoi, proiectul prevede și majorarea valabilității vizei de flotant.

Important! Măsură de ultim moment ce vizează toți locatarii!

Mai exact, viza va putea fi acordată pe o perioadă ce nu va putea depăși termenul de valabilitate al actului de identitate.

Acum, mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pe perioade de până la un an.

De obținerea automată a vizei de flotant vor putea beneficia doar persoanele care închiriază spaţii de locuit.

Acest lucru va fi posibil doar în baza unui contract de închiriere ce a fost depus la organul fiscal competent.

Cei ce nu vor dori emiterea automată a vizei de reşedinţă vor trebui să anunțe serviciul pentru evidenţa persoanelor pe raza căruia se află locuința pe care o închiriază.

Viza de reşedinţă nu va mai fi valabilă:

– din oficiu:

– la expirarea termenului de valabilitate;

– prin transmiterea, de către organul fiscal competent, către serviciul de evidenţă a persoanelor competent a consemnării de încetare a contractul de închiriere, aşa cum a fost aceasta declarată de către proprietarul respectivului bun imobil;

– la cererea solicitantului, în baza documentelor justificative.

În plus față de cele prezentate, proiectul vizează și reducerea impozitului pe chirii.

Vizate sunt persoanele fizice care închiriază o singură locuință, ce nu este mai mare de 100 m2.

Detalii, AICI.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3