- Publicat de: ePitești
- 6-11-2014, ora 10:01
- Justiție
EXCLUSIV! PRIMELE FOTOGRAFII DE LA PERCHEZIŢIILE DNA LA PRIMĂRIE. CITEȘTE CE SPUNE VICEPRIMARUL IONICĂ!
După cum v-am informat, DNA face la această oră percheziţii la Primăria Piteşti, dar şi la sediul unor societăţi comerciale şi la domiciliul primarului Tudor Pendiuc.
Citiți și: Sute de mii de dolari falși în băncile din RomâniaConform informaţiilor furnizate până acum de DNA, se fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2007-2014, a unor infracțiuni de corupţie și asimilate celor de corupție.
„Activitatea în Primărie se desfăşoară normal. Este o anchetă, am permis accesul organelor competente la toate actele și lăsăm justiţia să îşi facă treaba.”, ne-a declarat viceprimarul Cornel Ionică, acesta aflându-se la birou în momentul convorbirii telefonice cu ePitești. Am încercat să luăm legătura și cu primarul Pendiuc, dar edilul nu a răspuns la telefon.
Citiți și: News ALERT: Primar reținut, ACUM!În faţa Primăriei se află acum o maşină a Jandarmeriei în care sunt „mascaţi”, iar la celelalte intrări ale instituţiei sunt poliţişti locali. Procurorii şi judiciariștii se află în incinta instituției. Ca un element de culoare, precizăm că în zona centrală continuă montarea ghirlandelor electrice pentru sărbătorile de iarnă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar oamenii cu care am discutat de la serviciile subordonate Primăriei sunt îngrijorați.