Un bărbat de 41 de ani, din comuna Băbana, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând băut pe străzile Piteștiului.
Incidentul a avut loc în ziua de 23 august a.c., pe strada Smeurei, unde bărbatul a fost oprit pentru control de un echipaj al Secției 3 Poliție Pitești. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat procedura, faptă care constituie infracțiune.
Șofer cu alcoolemie uriașă, prins pe străzile din Pitești! S-a opus total!
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru refuzul de la recoltarea probelor biologice, iar permisul de conducere al bărbatului a fost reținut. Acestuia i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.
Foto: Descriptiv






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




